De la arbori, la valori

 

> Arbori. Un studiu realizat de organizația „Ecopolis” relevă o situație îngrijorătoare: în peste 7000 de dosare penale deschise în 2009 și 2010 pentru tăieri ilegale de arbori, au fost condamnate la închisoare numai 34 de infractori! Atâta vreme cât judecătorii români vor continua să considere defrișarea pădurilor ca un delict minor și vor da sentințe vădit anti-ecologice, distrugerea ecosistemului național fundamental va fi imposibil de stopat. > Capone (Al). O recentă apariție editorială, datorată unui mare „penalist” francez (L. M. Fedida), confirmă și explică de ce – și cum – gangsterul a fost condamnat prin… fraudă judiciară(!) la 17 ani de recluziune. America oficial „virtuoasă” a anilor 1920 nu mai putea tolera abuzurile, sfidarea acestui infractor. Batjocură ajunsă la paroxism după un adevărat carnagiu în care pistolarii lui Capone au lichidat 8 membri ai unei bande rivale, fiind îmbrăcați – aici a fost greșeala! – în… uniforme de polițiști. Deoarece autoritățile corupte din Chicago aveau „mâinile legate”, Washingtonul l-a arestat pe temutul gangster sub acuzația de fraudă fiscală. Măcinat de un sifilis contractat în tinerețe, „marele Al” își va pierde, treptat, judecata. Va muri în anul 1947 în celebra închisoare Alcatraz. > Criza. Un amic deștept încearcă să mă convingă că mai multe depresii grave decât divorțul sunt generate de criza economică. E firesc – argumentează el – în vremuri de criză pierzi, să zicem, jumătate din avere, dar păstrezi, orișicât, nevasta… Și ăsta, îl întreb pe filosoful de cartier (evident, divorțat) ar fi neapărat, obligatoriu, un câștig…? În fine, sper ca soția mea, a ta… să nu citească articolul ăsta… > Hazard. Orice mare izbândă depinde în mare măsură de noroc. > Irak. Abuzurile comise în anii 2003-2009 de autoritățile americane de ocupație – pardon, „eliberatoare”, așijderi Armatei Roșii în România postbelică – ies tot mai pregnant la iveală. Și pun serios la îndoială rațiunile și justificările moral-politice ale războiului împotriva „tiranului” Saddam: peste 25.000 de civili irakieni au fost arestați pentru cel puțin 48 de ore de vremelnicii ocupanți. Unul din 40 de irakieni a avut, într-un fel sau altul, probleme cu soldații americani. Peste 18.000 de cetățeni au fost torturați, umiliți, abuzați sexual, iar 1000 au murit în cursul „interviurilor”. Numai trupurile a câteva sute dintre cei morți la interogatorii au fost restituite familiilor, multe trupuri oribil mutilate fiind recuperate din râul Tigru, în aval de Capitală… Excesele „jandarmului mondial” îi fac pe mulți comentatori să regrete echilibrul, controlul reciproc ce funcționa în perioada lumii bipolare, specifice războiului rece… > Longevitate. A trăi mult implică și un risc, o provocare: vezi prea mulți oameni dragi ție murind înaintea ta. > Otrăvuri. Începând cu 2006, China a devenit cea de-a patra putere economică a lumii, menținând anual o creștere cu două cifre (peste 10%). Aceasta s-a realizat prin supraexploatarea resurselor și a cauzat degradarea factorilor de mediu. Interesul autorităților pentru ecologizarea tehnologiilor pare a fi în creștere, dar atingerea standardelor moderne de mediu rămâne dificilă, lentă, costisitoare. Recent, China a insistat pe lângă Banca Mondială pentru ca aceasta să elimine din rapoartele sale datele, graficele referitoare la nivelul poluării în marea țară asiatică, din motive de „liniște și securitate publică”. Iată că vechea secretomanie comunistă funcționează încă: mai degrabă oprești publicarea adevărului decât să rezolvi problema! Totuși, o cifră a „răsuflat” din impenetrabilele cabinete chineze: anual mor – din pricina unor boli generate ori agravate de poluare – peste 750.000 de oameni. Oricât de cinici am putea fi (referitor la măsurile severe de control al creșterii demografice practicate de China – de ce n-ar încerca și cu cianură, vorba unui celebru banc?), ideea că anual mor „otrăviți” atâția oameni câți locuiesc azi în zece orașe de mărimea Sucevei este de natură a-ți da fiori. > Premoniție (ori eleganță?). „Hillary Clinton? O femeie cu o «mecanică intelectuală» cum rareori am întâlnit. O profesionistă. Îi doresc să ajungă într-o zi președintele S.U.A. Cred că ea va deveni drapelul tuturor femeilor din lume. Iar femeile au nevoie de drapele, de modele. Eu știu destule femei care se tem să se prezinte și la alegerile locale.” (Bernadette Chirac) > Restaurant. Un mucalit mi-a explicat asemănarea între căsnicie și o masă luată la restaurant: comanzi ce vrei, dar pe urmă vezi ce au luat alții și – brusc – nu îți mai place ce ai tu în farfurie… Concluzia unui bărbat domiciliat în Ițcani (cartier unde nu sunt restaurante, ci doar bodegi mizere): păi de ce credeți că nu-mi (prea) scot nevasta la restaurant…? > Ruină. „Înțelegem și prețuim cu adevărat ruinele doar atunci când ajungem și noi… o ruină.” (Napoleon) > Sinceritate. Un inspector opac și îngâmfat ține un lung și monoton discurs în fața colectivului care urma să fie verificat. La urmă, nepoftitul musafir întreabă, retoric, dacă vreunul din cei prezenți are vreo nelămurire. „Când veți pleca de la noi?” se interesează, naiv, un ucenic… Gura păcătosului! > Valori. Proaspătul absolvent comunică, îmbujorat, părinților săi două vești: una proastă și una bună. Cea proastă: a trecut bac-ul cu nota minimă posibilă… Cea bună: a ieșit șef de promoție pe liceu!