Aloe vera

Prima atestare despre Aloe vera (plantă din fam. Liliaceae) s-a descoperit încrustată într-un mormânt egiptean de acum 3.500 de ani. În acele vremuri, egiptenii o considerau a fi „planta nemuririi”.
 

Izvoarele istorice privind și teritoriul țării noastre ne aduc la cunoștință faptul că Aristotel l-a sfătuit pe Alexandru Macedon, în anul 333 î.Hr., să cultive această plantă pe Insula Socotra. Pe această insulă, Aloe vera a fost folosită în tratarea rănilor soldaților, astfel descoperindu-se primul efect terapeutic al plantei. La noi, Aloe vera este cultivată la ghiveci pentru decorarea locuințelor. Această plantă este decorativă numai prin frunze. Planta atinge aproximativ 1 metru înălțime. Frunzele sale sunt late și cărnoase, sub formă de lance, cu marginile în formă de dinte de ferăstrău. Acești dinți apără planta de secetă și de uscăciunea din sol. Preferă soluri sărace și nisipoase, slab fertile, în comparație cu alte plante care preferă soluri foarte fertile, bogate în humus și permeabile. Va găsi condiții bune de creștere și de dezvoltare acolo unde precipitațiile medii sunt de aproximativ 50 sau de 300 mm anual. Aloe vera se va uda ori de câte ori este nevoie. Combaterea bolilor și a dăunătorilor la această plantă se va face cu produsele sistemice și de contact existente pe piața noastră. Dacă veți cultiva această plantă la ghiveci trebuie să aveți în vedere faptul că ea preferă un pământ ușor amestecat cu cărbune, provenit din lemnele de brad, molid sau de fag. În timpul iernii, planta preferă locuri luminoase, cu temperaturi de aproximativ 12-14 grade Celsius, iar în timpul verii are nevoie de foarte multă lumină și de căldură. Aloe vera este o plantă miraculoasă, cu foarte multe efecte terapeutice. Din ea se obțin numeroase produse naturiste. Aloe vera este o plantă care conține un gel vâscos numit aloină. Frunzele sale conțin peste 75 de nutrienți, 200 componenți minerali, 18 aminoaciazi și 12 vitamine. Specialiștii americani au descoperit că frunzele au un suc care s-a dovedit a fi un leac pentru îngrijirea tenului și pentru tratarea arsurilor pielii, a eczemelor, a ulcerului varicos, a cancerului, a bolilor de dinți și a abceselor dentare. Plantă are un rol regenerator, regulator și energizant pentru organismul uman. (Ing horticol diplomat LAURIAN UNGURIAN, Vatra Dornei)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI