– Îmi amintesc că atunci când am intrat la facultate la Iași, pe panoul fruntașilor la învățătură era tabloul viitorului inginer Michiu, care a fost mulți ani directorul Uzinei de reparat transformatoare de la Roman, actuala ELEROM. Îmi amintesc foarte bine și din promoția dintre noi doi (promoția 1958) de Horia Chelaru, de Iurii Mărgărint, de Laurențiu Grădinaru. Vă rog să spuneți câteva fraze despre întreaga noastră generație de ingineri și despre contribuția lor la industrializarea Moldovei în principal, a țării, în general, și la conceperea și realizarea practică a sistemului energetic național. – Michiu Gheorghe provenea de la celebrul liceu „Roman Vodă” din orașul Roman. Ca elev a participat la concursul rezolvatorilor de probleme la binecunoscuta revistă „Gazeta matematică”. Era cu un an mai mare ca mine – coleg cu Gavrilaș Nicolae, profesor de tehnica tensiunilor înalte (TTI) și prorector al Institutului, cu Trifan Cezar, cunoscut ca director adjunct la IRE Iași, cu Trofin Florentina (devenită Trifan), profesoară de bazele electrotehnicii, Ionesi Gheorghe, inginer-șef la Electromontaj Bacău, Dumitrașcu Mihai, inginer-șef adjunct la Electromontaj Bacău, Rozencrancz Samy, șef serviciu producție la Electromontaj Bacău, Moisei Nicolae, șef serviciu producție la Întreprinderea de electrocentrale Piatra Neamț, cu Ichim Ioan și Carzol Ioan care au lucrat la Electromontaj Câmpina, cu Ciobanu Iorgu, energeticșef la Reconstrucția Piatra Neamț etc. Fiind prieten cu Gavrilaș Nicolae, care era membru în comitetul UTM pe Institut, m-am împrietenit cu toți. Cu Michiu Gheorghe am colaborat foarte bine la IRE Bacău, în special, când lucram la Investiții, perioadă în care s-a extins atelierul de reparat transformatoare de la Roman și s-a montat autoclava pentru uscarea în vid a bobinajelor transformatoarelor rebobinate în uzină. Am rămas foarte buni prieteni până când s-a mutat la București, la fata lui, unde am auzit că s-a stins din viață. Nu numai transformatoarele reparate la Roman, ci și confecțiile metalice realizate la uzină au servit la buna exploatare și dezvoltarea SEN românesc și nu numai; o parte din produsele uzinei luau drumul exportului. Trebuie menționată contribuția substanțială a celor de la Electromontaj în realizarea SEN, în frunte cu directorul Alexandrescu Aurel, care era în anul patru, când eu eram în anul întâi. Mi-l amintesc cu câtă energie se bătea pentru cauza sa, în ultimul an de facultate. A lucrat și ca șef al Sectorului de rețele Bacău, când semna scrisorile cu „Onoare muncii”, o formulă impusă, probabil, care nu s-a mai folosit ulterior. Primul inginer care a încercat să facă ordine la Sectorul de exploatare Bacău a fost Preda Laurean, viitorul director al IRE Iași. A reușit să întroneze disciplina prin seriozitate, exigență și fermitate. Chelaru Horia a lucrat ca energetic și ca cercetător, la Combinatul Chimic din Borzești. Ca student, era foarte stimat și respectat de colegii săi. Ca inginer, s-a bucurat de o autoritate absolută din partea salariaților combinatului. Nimic nu se întreprindea, în combinat, fără ca el să fie consultat. În toate situațiile în care ne-am întâlnit sau ne-am revăzut, am avut o reală bucurie și un sentiment de mândrie pentru faptul că proveneam, amândoi, de la aceeași alma mater, de la aceiași magiștri cu care ne mândream pentru priceperea, pentru iscusința și pentru generozitatea cu care ne-au îndrumat pașii pentru viață. Laurențiu Grădinaru a lucrat o perioadă cu Ioan Amihăiesei, apoi la Tehnoton. Mă bucuram de prietenia lui, de modul apropiat și vesel cu care mă întâmpina, îmi procura o mare bucurie, părea mai tânăr decât vârsta pe care o avea. Despre Iurii Mărgărint știu că a lucrat o perioadă în învățământ, dar nu l-am mai întâlnit de mult. Reiterez afirmația că generațiile noastre au avut marea șansă de a contribui din plin la construirea Sistemului Energetic Național, la exploatarea acestuia, la perfecționarea și modernizarea funcționării sistemului. Această operă de edificare a sistemului energetic a necesitat de fapt eforturile mai multor generații, a cumulat știința, competența și curajul acestora de a concepe instalații care se plăsmuiesc mai întâi în mintea proiectanților, se construiesc apoi și se pun în funcțiune pentru o exploatare de lungă durată. Funcționarea continuă a SEN este o sarcină extrem de grea și complexă. Numai cei care au avut sarcina menținerii sistemului în funcționare continuă pot înțelege dificultatea acestei misiuni. – Întreprinderea Regională de Electricitate (IRE) Bacău a fost o adevărată școală pentru energeticienii moldoveni. IRE Suceava, la 1 ianuarie 1961, IRE Iași, la 1 iulie 1961, s-au născut din IRE Bacău. Care credeți că au fost oamenii cei mai reprezentativi ai IRE Bacău? – IRE Bacău a sărbătorit în anul 2001 împlinirea a 50 de ani de la înființare. I-am zis toți acestei sărbători jubileul vredniciei. Așa a fost intitulat și volumul omagial publicat cu acest prilej. Era firesc să se creeze o școală de energeticieni la Bacău, deoarece funcționarea SEN, cel mai complex subsistem al economiei naționale, reclama disciplină, ordine, calitate și rigoare, în tot ce se întreprindea pentru menținerea în stare de funcționare a acestuia, în scopul alimentării cu energie electrică fără întrerupere a tuturor consumatorilor. SEN este, așadar, un gigant. Orice perturbare apare într-un anumit punct al său se propagă la amplitudini diferite în întreg sistemul, cu o viteză aproape egală cu viteza luminii. Uneori, aceste perturbații pot provoca avarii grave, echivalente cu catastrofele naturale. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, personalul ce prestează servicii în sistem trebuie să fie calificat corespunzător, să fie instruit, să fie dotat cu echipamente de lucru și de protecție, încât activitatea să se poată desfășura fără riscuri atât pentru personalul propriu, cât și pentru populație, ceea ce nu-i de loc simplu de realizat. Odată cu numirea, în 1958, ca director al IRE Bacău a dlui ing. Stoica Gheorghe, situația întreprinderii s-a schimbat radical. Prin seriozitate, prin forța persuasivă a cuvântului și prin exemplul său personal, a reușit să instituie un climat de încredere reciprocă salariaților întreprinderii. A realizat o corectă delimitare între funcțiile de conducere, a determinat și a încurajat corectitudinea în acțiunile întreprinse, exercitând un rol extrem de pozitiv și eficace în desfășurarea activităților de ansamblu ale întreprinderii. Din punct de vedere tehnic, inginerul-șef Balaurescu Dumitru conducea cu mare competență activitatea de exploatare și participa direct la cele mai complicate operații, dând mereu dovada unei vitalități impresionante. Rețin prezența sa la înlocuirile de transformatoare de putere din stațiile de transformare, cu mijloace rudimentare, de multe ori manuale, apoi urmărirea cauzelor declanșărilor LEA 110 kV Roman – Iași, în lunca Siretului, dar și controlul iluminatului public din orașul Bacău. În acest ultim caz, controlul dura până pe la ora 1 sau 2 noaptea. Ne opream la un restaurant, unde discuțiile constituiau adevărate lecții de exploatare a instalațiilor, unde zăboveam până la ora 5 dimineață. Însă la începerea programului, era primul care intra pe poartă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei din generația mea nu îndrăzneam să ne abatem de la aceeași ordine, nu puteam să nu facem la fel. S-a transferat la IRE Iași unde aspira să-și dea doctoratul și să ajungă universitar. Și-a îndeplinit acest vis. Era satisfăcut. A scris o carte despre ameliorarea factorului de putere în instalațiile electrice. Contabil-șef era Daniliuc Vasile, pe care dl Stoica l-a luat cu el la București. Vlad Vasiliu răspundea de investiții, de proiectare și de activitatea de construcții-montaj. Ing. Mazilu Ioan, șeful serviciului producție, a influențat pozitiv activitatea de exploatare prin rigurozitatea, competența profesională și exigența pe care le dovedea permanent. Era de temut la recepțiile pe care le făcea înainte de punerea în funcțiune a instalațiilor. Nu-i scăpa nimic. La recepția LEA 20 kV Adjud – Podu Turcului, cu el în frunte, urmat de Verbițchi Claudiu, în calitate de șef al șantierului de Construcții-montaj (executantul lucrării), de dna ing. Maria Stoica, șefa serviciului investiții (beneficiarul lucrării), și de mine la exploatare, după o zi întreagă de mers, când ajungea în fața unui stâlp de beton centrifugat spunea: e fisurat! Unde domnule? Pe partea opusă! Și chiar era. Verbițchi era disperat că dl Mazilu vedea prin stâlp! Altă dată, într-o duminică, am luat trailerul cu echipa de linii de la Roman, pentru înlocuirea izolatoarelor sparte la un stâlp cu rotire de fază, de 110 kV, al liniei Borzești – Bârlad, din zona Glăvănești. Operația era grea, de durată, echipa însă era foarte bună (șef de echipă Mielu Ursărescu); am închis autorizația de lucru înainte de termenul programat. A doua zi m-a întrebat cum am făcut. Nu-i venea să creadă că m-am descurcat în termenul programat. Era o mare onoare să fii apreciat de el. Unul a fost Mazilu! Cele două întreprinderi care s-au desprins din IRE Bacău în cursul anului 1961 funcționau cu instalațiile lor proprii, cu personalul lor în subordinea sfaturilor populare regionale, cu reguli de funcționare mai puțin stricte decât cele din întreprinderile componente ale Ministerului Energiei Electrice (MEE). A fost nevoie de o reorganizare după modelul regulilor din MEE și de introducere a unei discipline tehnologice severe pentru ca lucrurile să intre în ritm normal de funcționare. La IRE Bacău, după plecarea, în 1963, a dlui Stoica la București, a rămas în locul său mai tânărul ing. Popescu Dumitru. Acesta a continuat să imprime încredere oamenilor pe care-i conducea, a ridicat tot mai sus nivelul exigenței față de calitatea lucrărilor și a nivelului exploatării, a pus un accent mai puternic pe experiența de exploatare a instalațiilor. A dat un nou impuls activității de proiectare (inițial lucrase și el la proiectare), a intervenit cu curaj în executarea lucrărilor de investiții și de exploatare, mobilizând, pentru perioade relativ scurte, întreg personalul de exploatare al întreprinderii. Faptul că te puteai baza pe cuvântul directorului îți dădea puterea să acționezi liber, fără frica de a greși. În IRE Bacău exista un spirit puternic de emulație autentică, fiecare dorea să se evidențieze, să obțină rezultate cât mai bune. Doar cei mai competenți primeau aprecierile favorabile ale superiorilor. (Va urma) Ing. OVIDIU MUSTAȚĂ
File din istoria energeticii românești (4)
> Dialog cu ing. GHEORGHE ȘCHIOPU, omul care a racordat regiunea Suceava la Sistemul Energetic Național
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii