Probabil că în virtutea unei logici încă neperimate în breaslă, s-a vorbit, bunăoară, despre ce se vinde (informație tabloidizată sau cu aspect glossy) și ce… „nu ar face rău sănătății mintale”. Dar s-ar vinde?! Și cine s-o spună, pentru că în același context s-au exprimat opinii în sensul fisurării „supremației audiențelor”, nu doar pentru că ele nu ar arăta produsele mediatice de calitate (dimpotrivă!), ci chiar pentru că nu-i exclus ca (cel puțin) unele să fie neadevărate și interesate. În fine, dialogul va continua. În curând, cu participarea patronilor și a firmelor de cablu. E de presupus însă ca ei să aibă prea puțin în vedere „interesul public” invocat de CNA. Și chiar „gustul publicului”. Ci doar banii, banii, banii.
Interesantă, din multe privințe, dezbaterea („Audiovizualul între ficțiune și realitate”) organizată vineri de CNA, cu participarea a numeroși reprezentanți ai jurnalismului de gen. Unii au venit să fie văzuți și auziți (apoi au plecat ca niște vedete ce sunt), alții au venit și ca să asculte… De fapt, de la început, interesantă a fost ipoteza sub care s-a desfășurat întâlnirea, acceptată ca atare (și plauzibilă spre a fi extrapolată pentru toate mediile de masă; și chiar pentru cele de nișe, grupuri, grupuscule etc.): ar exista o anume imagine a presei (adică venind dinspre ea spre partenerii de piață și spre clienți) și despre presă (venind, așadar, din afara subiectului spre subiect), asumată de cam toți actorii interesați ca fiind o convenție potrivită. Dar falsă!? Și în ce măsură…?
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii