Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Suceava informează că, în perioada 1 martie – 31 august a.c., rentierii agricoli se pot prezenta la Centrul Județean, pentru a-și viza carnetul care le atestă această calitate. Directorul executiv Eugen Mogoș precizează că, în acest scop, rentierul agricol se poate deplasa la APIA personal sau prin intermediul mandatarului, curatorului sau tutorelui, în baza unei procuri autentice, a curatelei ori hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Cel în cauză trebuie să aibă asupra lui carnetul de rentier agricol; contractul de arendare; actul de identitate în original; documentul de coordonate bancare și, după caz, decizia de la comisia de expertiză medicală, pentru gradele de invaliditate I și II. Eugen Mogoș evidențiază că renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul respectiv putând fi încasată de moștenitorii săi. Unul dintre aceștia se va prezenta cu carnetul de rentier al defunctului, certificatul de deces, actul de succesiune, cartea de identitate, împuternicirea sau declarația notarială din care să reiasă acordul celorlalți moștenitori privind solicitarea și încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului. În județul Suceava sunt luați în evidențe 364 de rentieri agricoli, ca plăți pentru anul 2011 în conturile lor intrând 281.113 lei. Renta viageră se achită într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este solicitată. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro pe an pentru fiecare hectar de teren extravilan vândut și contravaloarea a 50 de euro pe an, în cazul fiecărui hectar de teren extravilan arendat. Reamintim că, începând cu 1 ianuarie 2010, Biroul Județean de Rentă Viageră Agricolă Suceava nu a mai întocmit noi dosare de acordare a rentei viagere agricole. Preluarea documentațiilor și înregistrarea de noi carnete au fost sistate în baza prevederilor Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, deoarece, în viziunea organismelor comunitare, această facilitate este considerată ajutor de stat.
> Eliberarea de noi carnete a fost sistată de la 1 ianuarie 2010 întrucât, în viziunea organismelor comunitare, renta viageră este considerată ajutor de stat
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii