Colocviile Putnei sunt dedicate în special istoriei Sfântului Ștefan cel Mare și istoriei Mănăstirii Putna. Această ediție va cuprinde două secțiuni: De la „sfântrăposații înaintași” la „marele Io Ștefan voievod” și „Mănăstirea lui dragă”. Vor prezenta comunicări: acad. Șerban Papacostea (București), prof. univ. dr. Ștefan S. Gorovei (Iași), prof. univ. dr. Maria Magdalena Székely (Iași), conf. univ. dr. Olimpia Mitric (Suceava), lector univ. dr. Liviu Pilat (Iași), cercetătorii Ivan Biliarsky (Sofia) și Nagy Pienaru (București), arhim. Policarp Chițulescu (București), drd. Ioan Augustin Guriță (Iași) și ierom. Dosoftei Dijmărescu, monahii Timotei Tiron și Iustin Taban (Mănăstirea Putna). Comunicările vor prezenta noi informații despre: Alexandru cel Bun, Moldova lui Ștefan cel Mare în cronicile străine, manuscrise și documente din secolele XV-XVI, Mitropolia Moldovei în secolul XVIII și Mănăstirea Putna în secolul XVIII și în secolul XX. Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna a fost înființat la 2 ianuarie 2005, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Întemeierea lui nu a fost întâmplătoare. În cursul activităților științifice circumscrise anului comemorativ „Ștefan cel Mare și Sfânt” – 2004 s-a conturat nevoia existenței, la Mănăstirea Putna, a unei structuri care să trezească și să mențină interesul pentru cunoașterea trecutului nostru și care să impulsioneze cercetarea lui. Scopul Centrului este cercetarea istoriei epocii ștefaniene și a istoriei Mănăstirii Putna. De la înființare până în prezent, Centrul a organizat la Mănăstirea Putna și la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași unsprezece ediții de comunicări științifice, sub numele Colocviile Putnei. Dat fiind caracterul unitar al monahismului bucovinean în perioada de ocupație austriacă (1775-1918), începând cu ediția a IX-a, Simpozionul Colocviile Putnei cuprinde și o secțiune dedicată istoriei mănăstirilor din Bucovina în această epocă. (Monah IEREMIA BERBEC, Mănăstirea Putna)
În data de 7 martie 2013, sub egida Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna, se va desfășura la București, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, ediția a XIII-a a Simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii