Căpitanii de giudeț

S-a iscat de la o vreme intenția/subiectul, iar de atunci, din când în când, cu mai multă sau mai puțină insistență, cu mai multă sau mai puțină aplicație, nu dintr-o singură parte ci din mai multe, se tot vorbește despre ea/despre el. Un argument (cel puțin, furnizat într-o așa calitate) ce ar trebui musai înghițit (cam pe nemestecate) ar fi cel că nu interese „ale noastre” ar cere-o, ci înalte cerințe (și interese…) europene. Cum că voci îngrijorate că absorbim și folosim (spre beneficiu propriu, evident!) prea puține fonduri europene, consideră că soluția cea mai la îndemână ar fi ca solicitările românești să fie la nivel macro, nu micro. La care se adaugă varii chestiuni (și nu-s neapărat vorbe anapoda) privind ba descentralizări, ba răscentralizări și circumstanțiale realocări; de fonduri, puteri, influențe și perspective, de la arii teritorial-administrative și numaidecât politice, la „moșii” de baroni actuali și viitori (în conlucrare cu primii ori în răzbel cu ei).

 

Așadar, regionalizare!!! Stând cum stăm și judecând după informațiile la îndemână și după putință, bunăoară județele actuale n-au fost dintotdeauna și nici n-au fost trasate din creion (deși pixul era deja inventat prin vecini, de un Biro; gurile rele zic că pentru a delimita regiuni autonome…) să fie veșnice. Dar tot astfel stând și judecând, îmi spun că (după cercetări nuanțate și… delicate), doar având în vedere ultimul secol epuizat, nu mai mult, dincolo de plauzibile „interese generale” (administrative, economice ș.c.l.), s-ar putea identifica destul de clar, de la epocă la epocă, de la orânduire la orânduire, măcar câțiva căpitani de giudeț (odinioară, în adevărat sens, ceva între prefect de poliție și procuror), de raion, de regiune ș.a.m.d. în calitate de beneficiari concreți ai unor astfel de delimitări pe hartă, care să le devină apoi „căpitănii”. Delimitări de natură ca, de la ins la ins, să fie percepute ca având efecte și foarte bune, dar și foarte rele. Depinde pe unde trece pixul, depinde ce lasă afară și ce înăuntru și, mai ales, unde se mâzgălește (noaptea, pe fulgerătură) punctul care trebuie să devină centru.