La medicul de familie

Pacienții încă nu înțeleg de ce trebuie să dea bani dacă sunt consultați fără programare

Există încă pacienți cronici ai medicilor de familie care nu înțeleg de ce trebuie să plătească în plus atunci când solicită o consultație, fără programare prealabilă, la medicul de familie, peste cele 20 prevăzute prin contractul-cadru, spune dr. Irina Badrajan, secretarul general al Colegiului Județean al Medicilor. „Noi suntem plătiți pentru 20 de consultații pe zi; dacă peste cele 20 de consultații vine un bolnav cronic, cu o afecțiune care suportă amânare – se exclud afecțiunile acute și urgențele – și vrea să fie consultat înaintea programării, ar trebui să plătească o consultație a cărei valoare și-a stabilit-o fiecare medic. Noi am stabilit-o fie la 20, fie la 30 de lei. Este ridicol să coste numai atât, dar ne-am gândit și la pacient. Aceasta este trecută, ca număr și serie, la pacientul respectiv și se generează un borderou care, odată cu raportările lunare, se duce la CAS. Dacă eu am în luna respectivă 30 de consultații la bolnavii cronici, peste media stabilită, ele trebuie justificate prin chitanțele de pe borderou, iar atunci totul este în regulă” ne-a declarat dr. Badrajan.
 

Ea spune că pacienții întreabă de ce trebuie să plătească „și la Policlinică, și la noi”, explicând: „CAS nu poate plăti contravaloarea reală a consultației, plătește numai o parte, iar atunci restul rămâne pe seama pacientului. Iar la noi nu se pot plăti decât 20 de consultații pe zi. Ceea ce e în plus la capitolul cronic trebuie să suporte întrucâtva pacientul. E absurd să ne ceară să fim la dispoziția pacientului 24 de ore din 24 când suntem plătiți la un program de 5 ore pentru 20 de consultații”. Cardurilor electronice, o metodă de control a serviciilor medicilor de familie Reamintim că și medicii de familie suceveni au luat poziție față de ideea CNAS ca ei să inscripționeze și să distribuie cardurile electronice de asigurat, care vor apărea în prima jumătate a acestui an, considerând că îi „deprofesionalizează” această muncă administrativă care le ia din timpul pentru activitatea strict medicală. Dr. Badrajan spune că medicul de familie ar trebui să completeze o mulțime de borderouri, când se eliberează cardul, când se pierde cardul și se face o nouă solicitare pentru el, alt borderou cu câte carduri s-au eliberat. „Refuzăm aceste lucruri pentru că grevează foarte grav asupra activității noastre medicale” a precizat Badrajan, adăugând că pentru unele persoane în vârstă din mediul rural va fi foarte dificil de umblat cu acest card electronic. „Pacientul vine pentru prima dată la mine cu cardul, îl bagă în cititorul de card și trebuie să stabilească un cod PIN. Dar o să-l uite după primele minute și o să piardă și cardul, care arată ca un bilet de autobuz. Noi ne-am închipuit ca o să fie ca în Occident, adică un card serios, care este valid numai în momentul în care a încărcat asigurarea. Dacă nu ți-a plătit asigurarea, nu poți folosi cardul”. Dr. Irina Badrajan consideră că acest card prezintă totuși avantajul că „va fi o metodă de control asupra noastră”: „Noi nu vom putea să raportăm servicii decât cu cardul asiguratului în cititor, aceasta este singura lui menire. N-o să se mai poată raporta servicii în plus, ca să constate după aceea comisia de control că au fost servicii care nu s-au făcut și s-au raportat, și s-au luat bani după aceea”. Medicii de familie au însă o speranță legată de administrarea cardului respectiv: „Avem o speranță că ministrul actual a preluat problema, o analizează și va găsi o soluție logică la toate problemele”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: