Între ele se numără și Biserica „Sfânta Înviere” din Suceava, ctitoria doamnei Elena, soția voievodului Petru Rareș, biserică zidită, conform pisaniei, în 1551, unde câteva sute de credincioși au asistat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor ales de preoți și diaconi, în frunte cu Înaltprea Sfințitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În mijlocul credincioșilor s-a aflat și primarul Sucevei, Ion Lungu, căruia părintele protopop Vasile Irimia i-a mulțumit pentru sprijinul constant acordat bisericii, protoieria sa, reamintind totodată, în cuvântul său de învățătură către credincioși, că parohia pe care o păstorește îl cinstește pe Cuv. Antonie cel Mare ca al doilea hram al bisericii, de mai bine de două decenii. În secolul al IV-lea d. Hr., mai mulți creștini din Alexandria Egiptului, văzând bogățiile pieritoare ale acestei lumi trecătoare, preferă să se retragă de bunăvoie întru pustia Egiptului, între ei numărându-se și Cuv. Antonie cel Mare (251-356), care s-a mutat la Domnul în vârstă de 105 ani. Despre viața sa aleasă puteți afla din Patericul Egiptean.
Mai multe parohii din țară și diasporă, care l-au ales ca protector spiritual pe Cuv. Antonie cel Mare, și-au ținut hramul ieri.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii