Din cauza că o parte aparține CJ

Sediul Primăriei Suceava nu va mai fi reabilitat termic cu fonduri europene

> „Se știe că 50% din imobil este al Consiliului Județean, însă avem o strategie, aceea de a finaliza Centrul Cultural Bucovina, după care va avea loc o reglementare patrimonială între cele două părți”, a subliniat primarul Ion Lungu
Sediul Primăriei municipiului Suceava nu va mai putea fi reabilitat termic cu fonduri europene, a anunțat șeful administrației locale, Ion Lungu. Cauza o reprezintă nereglementarea situației patrimoniale între Consiliul Județean și Primăria Suceava, o parte a clădirii fiind proprietate a celei dintâi instituții.
 

Primaria Suceava

„Proiectul de reabilitare termică a Primăriei a căzut, pentru că nu suntem proprietarii, în totalitate, ai acestei clădiri. Se știe că 50% din imobil este al Consiliului Județean, însă avem o strategie, aceea de a finaliza Centrul Cultural Bucovina, după care va avea loc o reglementare patrimonială între cele două părți”, a subliniat primarul. Consiliul Local a aprobat Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă a municipiului Suceava (PAED), document necesar în vederea obținerii de fonduri nerambursabile prin Programul de cooperare elvețiano-română pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene. Comitetul de selecție a acceptat candidatura municipiului Suceava, pe 12 martie 2012 fiind semnat acordul privind asistența acordată în scopul facilitării pregătirii proiectelor. PAED reprezintă un set de măsuri de eficientizare a utilizării resurselor locale, folosirea energiei regenerabile și dezvoltarea de programe pentru reducerea consumului de utilități publice. „Este o piesă obligatorie la dosar, planul oferind informații despre modul de utilizare a energiei verzi până în anul 2020”, precizează Ion Lungu. Suceava a încercat, inițial, să atragă bani pentru reabilitarea sistemului de iluminat public, în completarea lucrărilor deja finalizate prin Programul Operațional Regional, pentru amenajarea unui sistem de încălzire a Bazarului cu panouri solare și pompe de căldură, precum și pentru reabilitarea termică a imobilului în care își desfășoară activitatea. Suma pusă la bătaie de partea elvețiană este de 40 de milioane de franci elvețieni, agreate în programul de finanțare fiind 4 municipalități din regiuni de dezvoltare diferite, respectiv Suceava, Cluj-Napoca, Brașov și Arad. Grantul este de 85% din totalul finanțării, coparticiparea autorității locale fiind de 15%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: