Costâna

Femeie atacată cu briceagul, pe drum

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați, la data de 10.01.2013, ora 20.22, prin „S.N.U.A.U 112”, cu privire la faptul că Daniela B., de 31 de ani, localnică, a fost agresată de Vasile B., de 40 de ani, din localitate.
 

Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că în timp ce se deplasa pe DJ 178 A, pe raza satului Costâna, femeia a fost lovită cu un obiect înțepător în zona umărului stâng de Vasile B. În stare avansată de ebrietate, acesta nu a putut fi audiat cu privire la fapta comisă, iar, cu ocazia efectuării controlului corporal, în buzunar, a fost găsit un cuțit tip briceag, în lungime de 20 cm, având lama de 9 cm. În urma loviturii primite, partea vătămată a suferit o plagă la umărul stâng partea superioară, însă nu a necesitat internarea. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală față de Vasile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,lovire sau alte violențe” și „portul fără drept în locurile publice al cuțitului’’.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI