O poveste cu… happy-end

Aseară, pe când scriam aceste rânduri, se părea că… am mai depășit încă „un sfârșit al lumii”. Și tocmai primeam rezultatele unei cercetări realizate între 19 și 20 decembrie de IRES, care generau concluzia extrem de confortabilă că „românii nu cred că sfârșitul lumii este la 21.12.2012”. Deși, se preciza, evenimentul prezis (?!) avusese „o largă notorietate” în rândul lor (95% dintre respondenți auziseră vorbindu-se despre așa basnă). Cu adaosul (nostru) că, în anumite perioade, unii (dintre maeștrii poveștilor lumii) preferă să zvonească astfel de subiecte decât caimacul cotidian să fie îngroșat de alte teme, reale, concrete, de natură să genereze serioase bătăi de cap.
 

L.D. CLEMENT

Cert este că, potrivit rezultatelor sondajului, doar 1% dintre români vor fi fost traduși și de astă dată cu o asemenea sperietoare, dintre ei decantându-se poate cei deja pregătiți să se ascundă în pivnițe ori s-o ia la goană prin păduri cu napolitane, conserve și apă plată în rucsac. N-avem știință dacă se va spune în zilele ce urmează cât vor fi câștigat din asta cei care au administrat ca atare povestea, de la fabricile consacrate de teme mediatice de speriat copiii și pe toți cei slabi de înger și de constituție, până la magazinele care au pus în vânzare „kit-uri de supraviețuire” și băncile care au atras atenția clienților că n-ar fi frumos să spele putina pe cea lume fără să-și plătească datoriile pe lumea asta. Poate că mai curând ei se așteptau ca istoria sfârșitului să fie cu un adevărat happy-end în contabilitate. Însă mă tem că, dacă au contat și pe noi, aici au ieșit în pagubă!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI