„Farsa”

O numim astfel fiindcă în această formă a fost explicată ulterior tentativa unui post de radio australian de a obține informații considerate a fi din sfera „vieții private” (dar, totodată, ce pot fi percepute și „de interes public”) a ducesei de Cambridge, Kate Middleton; astfel a fost numită și de alții, ulterior. Acum, autoritatea pentru reglementarea mass-media din țara-continent a deschis o anchetă pe acest subiect (pare-se, sub presiune britanică), ce nu are în vedere doar faptul că doi jurnaliști s-au dat drept altcineva (și încă cine!), ci o neașteptată consecință: infirmiera care a furnizat oarece informații s-ar fi sinucis, copleșită de o vinovăție care îi va fi fost imputată și pe care, poate, și-a asumat-o.

 

Pentru cei neimplicați, chestiunea e un subiect ca oricare altul; pentru presa din lume e un motiv de a se redeschide un subiect mai mereu delicat: cum anume poți ajunge la astfel de informații, dacă ele îți sunt interzise. Iar dacă mutăm chestiunea pe tărâm românesc, chiar cum poți obține o informație oarecare (care să fie și reală pe deasupra!) când „relația cu presa” este deținută/întreținută, mai peste tot, doar de niște unici comunicatori (îndeobște nu niște specialiști în domeniu, ci niște șefi dornici să spună povești și să tăinuiască secrete). Spre exemplu, cea mai recentă experiență personală. Un telefon (tot un telefon…) la administrația unei comune, în scop de predocumentare pe un subiect social. Răspunde secretarul comunei, chiar cel care ar fi trebuit să aibă prime răspunsuri; și chiar le avea…, cu explicația că nu-și permite să poarte cu mine un dialog neoficial pe acel subiect, iar oficial aș putea discuta doar cu primarul. Primar care întâi era greu de găsit; apoi ocupat, sfătuindu-mă să revin; la revenirea în termenul sugerat, plecase și închisese telefonul; a doua zi, pe un alt număr, avea să recunoască, inocent, că habar n-avea de ce-l întrebam (și eram aproape sigur că așa este). De informații mă apropiasem însă deja, printr-o metodă nu mult diferită de cea a jurnaliștilor australieni. Și, vă rog să mă credeți, n-a fost vorba de-o farsă!