• Lucia Olaru Nenati – itinerar cultural ieșean. Scriitoarea Lucia Olaru Nenati a fost invitată la postul Prima TV Iași unde, în cadrul unui substanțial interviu, i-a fost adusă în prim-plan activitatea din domeniul cultural legată indisolubil de arealul botoșănean, precum și creația sa literară și muzicală. Cu acest prilej i-au fost prezentate și ultimele cinci apariții editoriale. Emisiunea a fost transmisă în direct pe 18 octombrie 2012 (și în reluare pe 19 și 20 octombrie). • De asemenea, în cadrul manifestărilor Colocvii culturale, Mircea Tomuș – fundamentele operei, organizate la Muzeul Unirii din Iași de către Societatea „Plai Mioritic” Iași-Chișinău-Cernăuți, condusă de prof. Ioana Irimia, dr. Lucia Olaru Nenati a vorbit despre activitatea scriitorului și criticului literar Mircea Tomuș, prof. univ. dr. la Universitatea „Lucian Blaga”din Sibiu, prezent la manifestare. • Tot la Iași, în cadrul Zilelor Academice Ieșene, ediția a XXVII–a, organizate de Academia Română, filiala Iași, Institutul „Dan Hăulică” și Universitatea ,,Apollonia”, Lucia Olaru Nenati a fost invitată să-și prezinte, la secțiunea moderată de acad. Constantin Marinescu, ultimele sale apariții editoriale, respectiv Academia Nordului-150, dedicată aniversării prodigioasei Societăți pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, Editura Agata Botoșani, și traducerea din limba franceză a primei exegeze bacoviene intitulate Existența poetică a lui Bacovia, valorificarea tezei de doctorat a eseistei elvețiene Svetlana Paleologu Matta, tipărită în 1958 în Elveția și apărută acum, pentru prima dată în limba română, la Editura Ateneul Scriitorilor Bacău. • Încă un premiu pentru ,,Cobzarul” lui Ion Cozmei. După recentul Premiu pentru Traducere al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, Ion Cozmei și-a văzut încununată munca (și dragostea sa pentru Taras Șevcenco) și cu Premiul I la Secțiunea Traducere la Festivalul Național de Creație ,,Vrancea literară” (președintele juriului, C. I . Ușurelu), festival organizat sub auspiciile revistei ,,Salonul literar” și ale Ligii Scriitorilor din Vrancea. Cartea care a adunat aprecierile colegilor de breaslă de la Bacău și Focșani este ,,Cobzarul” lui Taras Șevcenco, ediție bilingvă, ucraineană-română, apărută la Editura Bukrek, Cernăuți, 2011, cu un salut în deschidere de poetul Ivan Drach, președintele Societății ,,Ucraina și lumea”, pe care sucevenii au avut prilejul să-l vadă și să-l asculte la Suceava, la a 60-a aniversare a lui Ion Cozmei: ,,…aș dori să felicit Editura Bukrek și pe talentatul traducător din România, pe cunoscutul poet român Ion Cozmei, care a pregătit traducerea în română a Cobzarului ucrainean. De mai bine de douăzeci de ani, domnul Ion Cozmei este preocupat de transpunerea în limba română a creației poetului nostru național. Traducerile sale au fost recunoscute ca fiind cele mai reușite. Acest fapt demonstrează talentul deosebit al poetului și traducătorului”. Într-adevăr, broșată, elegantă, frumos ilustrată (cu reproduceri după Șevcenko și O. Slastion), cartea are de ce să adune laude la adresa editurii cernăuțene Bukrek, a întregii echipe implicate, în frunte cu Darina Maksimeț (responsabil de ediție) și Bogdan Melniciuk (redactor științific), de asemenea cunoscuți sucevenilor. • Premiu și pentru Ioan Țicalo. La Secțiunea Roman a aceluiași Festival Național de Creație ,,Vrancea literară”, Premiul II a fost acordat tot unui sucevean, Ioan Țicalo, pentru romanul ,,Mircea cel Mic”. •Premiile Filialei Iași a USR. Ceremonia de prezentare a laureaților a avut loc la 2 noiembrie 2012, iar singurul sucevean care s-a învrednicit de un premiu, cum spun românii de peste Prut, a fost Vasile Tudor, pentru debut – ,,Pietre curgătoare”, Paralela 45. • Azi, la ora 18,00, emisiunea ,,Povești de succes”, realizată de Angela Zarojanu (cameraman Modest Dîrja) și transmisă pe Intermedia TV Suceava (în reluare: duminică – ora 22,30, luni – 22,05, marți – 17,05, miercuri – 9,05, joi – 14,30), o are invitată pe cunoscuta sportivă Cristina Casandra. Tot azi, la ora 21,00, o întâlnire cu scriitoarea Micaela Ghițescu, la Trinitas TV • Miercuri, 14 noiembrie 2012, ora 16,00, la City Gallery Suceava, va avea loc vernisajul Salonului Internațional al Profesorilor de Arte Vizuale, cu participări și din Ucraina și R. Moldova.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii