Să-i iubim pe prădători? Populația, presa atribuie unor presupuși jefuitori ai patriei prăbușirea nivelului de trai cu peste 40%! Li se pune în cârcă delapidarea câtorva bănci și falimentarea a mii de întreprinderi fără ca măcar să fie întrebați de sănătate foștii custozi. Averea și conturile le sunt puse la adăpost în locații celebre ori în offshore. Nu se simt bine în sărăcia și mizeria din România, nici măcar nu le convine să-și investească banii și beneficiile în propria țară. Câți or fi suferit rigorile legii? Puțini. Iată așa se legitimează ditai averea făcută în numai câțiva ani, cât în multe generații de oameni harnici și întreprinzători în țările civilizate, iar nenorocitul pârât de dușmani înfundă pușcăria fără să existe vreo probă „directă”. Așadar, cine-i păzește pe păzitori? Statul de drept e doar o vorbă? CCR a admis că legea votului uninominal e neconstituțională, dar vechea lege electorală a rămas în vigoare, aducând 40-50 de parlamentari în plus, deși populația României a scăzut cu aprox. 4 milioane. N-a contat că Legea uninominalului neconstituțională în România se aplică de foarte mulți ani în Anglia, SUA și alte țări democratice. Ce e bine pentru ele nu e bine și pentru România? Și dacă lucrurile vor continua astfel, nu e mult până se va distruge credibilitatea oricărei instituții a statului de drept și se va instaura domnia bunului plac. A celui mai tare. Căci orice lege ar trebui să se aplice nu doar întru litera, ci și întru spiritul ei. Or, de când se știe, legea a fost mereu de partea bogatului, a celui puternic, a celui bun de gură, iar săracul și-a căutat dreptatea la Dumnezeu, căci Justiția îl costă cu mult peste posibilitățile sale. Hoția și înșelăciunea au state vechi Titlul extras din Satirele lui Juvenal arată că problema e veche, de pe vremea anticelor republici, Roma și Atena, a fostului model democratic, Senatus Populusque Romanus, iar amănunte din jurisdicția republicilor antice găsim nu doar la Juvenal, ci și la oratorii greci. Deși dreptul a evoluat două milenii, se spune, metehnele au rămas cam aceleași din copilăria omenirii și a civilizației. Privind cu atenție schismele și frământările politice românești, observi fără prea mare efort că mai toate au la origine neclarități ale Constituției, ale legilor, încălcări ale dreptului cutumiar. Încălcări rămase nepedepsite nici de Justiția pământeană, nici de cea divină. Dar nepedepsirea custozilor vinovați a generat metastaze. Republica bunului plac Astfel, un întreg popor a fost pus să înghită în 1947 republica lui Vîșinski, instaurată fără vreo urmă de legitimitate prin alungarea regelui și impunerea voinței cuceritorului sovietic. După revoluție, Republica a continuat tot prin abuz, fără ca vreo Putere politică să ceară expresis verbis revenirea la statu quo-ul anterior, acela al Constituției din 1923. Din contra, s-a forțat un referendum implicit pentru forma de guvernământ, în necunoștință de cauză. Cui a folosit, dacă azi privim cu jind la regele Mihai, așteptând izbăvirea de la casa regală? Monarhul roșu, Ceaușescu, se botezase președinte, dar nu a renunțat la sceptrul regal. De atunci, sensul anticului dicton a evoluat spre: cine-i păzește pe păzitori, inclusiv de ei înșiși? Iar subiectul e mai evident ca oricând: cine l-ar mai fi suspendat pe președinte, dacă s-ar fi încadrat în litera și spiritul Constituției? Cine ar mai fi îndrăznit să se întoarcă în funcție după ce 7,4 milioane (88%) dintre cetățenii prezenți la urne au votat împotrivă-i? Și totuși politicul… De și-ar fi făcut treaba custozii, nimeni n-ar mai fi îndrăznit să nu-și achite ratele la bănci, iar devalizatorii Bancorex și ai celorlalte bănci ar fi suferit rigorile legii. Câți dintre compromișii de azi ar mai fi îndrăznit să candideze dacă importantele dosare de furăciuni și corupție ar fi primit riposta cuvenită? Iată de ce este foarte important să se stabilească cine-i păzește pe înșiși păzitorii statului de drept să nu greșească, dacă Justiția special creată pentru asta o face cu încetinitorul, ori nu o face deloc. Sau poate o face, dar nu în numele tuturor poporenilor. * Cine-i păzește pe păzitorii înșiși?
În contracurent
Lucia Hossu Longin, Mircea Diaconu, Victor Alistar, Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Nicolae Robu, Ștefan Iosif Drăgulescu…, din fosta Opoziție, sunt incompatibili, hotărăște ANI, dar Ridzi, Anastase, Poteraș, Negoiță, Constantin Gheorghe, Tișe Alin etc. au putut candida, neavând niciun păcat. Cum se aplică legile dacă unii n-au voie ceea ce alții au?
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii