Inaugurarea a fost făcută în prezența ministrului administrației și internelor, Mircea Dușa, a subsecretarului Ministerului Sănătății Raed Arafat și a altor oficialități. Elicopterul, în valoare de peste 5 milioane de euro, a fost achiziționat de Ministerul Sănătății și distribuit către SMURD Iași. „Este foarte important acest elicopter pentru județul Suceava. Sunt tratative care s-au purtat de mult timp și cred că acest punct de operare aeromedical, care deservește întreaga zonă a Moldovei, va permite salvarea mai multor vieți. Sucevenii care au nevoie de ajutor vor putea beneficia astfel de intervenții mai rapide, iar gestionarea resurselor va fi mai eficientă, șansele de a salva vieți fiind mai mari”, a declarat Florin Sinescu, prefectul județului Suceava.
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, împreună cu șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucovina, col. Ion Burlui, și cu inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava Marcian Colman au fost prezenți, duminică, la Iași, la inaugurarea Punctului de Operare Aeromedical de la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, care va asigura asistența medicală de urgență în județele din Regiunea Nord-Est cu noul elicopter SMURD.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii