O nouă seară magică

> La Siret, simpozionul „Personalități siretene și SCLRB”
 

Păstrându-și bunul obicei de-a organiza manifestări culturale și la solicitarea forurilor locale din diferite localități, Societatea pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina a desfășurat o asemenea manifestare cultură, din nou, în orașul Siret. Societatea noastră, împreună cu Casa de cultură Siret și Biblioteca orășenească „Teodor Ștefanelli”, a organizat și desfășurat simpozionul cu tema „Personalități siretene și SCLRB”. Am moderat acest simpozion în cadrul căruia s-au prezentat 9 comunicări, 6 dintre ele fiind prezentate de gazde și 3 de oaspeți; dacă oaspeți ne putem numi la Siret, unde am organizat destul de multe manifestări culturale. În plus, dl prof. Mihai Reman și doamnele bibliotecare Cristina Ciobanu și Lica-Narcisa Daneliuc, au amenajat o expoziție de carte de profil, documente și alte publicații. Simpozionul a fost deschis de prof. Florin Crețu, președintele filialei locale a SCLRB, care a prezentat și o foarte interesantă comunicare despre intelectualul Victor Prelici, profesor de marcă al liceului siretean, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea. Acesta a fost primul autor de însemnări despre orașul Siret. În anul 1886 a publicat lucrarea „Istoria orașului Siret și antichitățile sale”, lucrare la care trebuie să facă referire oricine va scrie ceva despre orașul Siret. Prof. Luca Bejinariu a vorbit despre personalitatea lui Eudoxiu Hurmuzachi, cărturarul și patriotul bucovinean de la a cărui naștere s-au împlinit 200 de ani. Iar colegiul național cu același nume din municipiul Rădăuți a împlinit 140 de ani de la înființarea sa. Domnul profesor a prezentat, succint, ce-a făcut acest român de excepție pentru bucovineni. Maistrul Ariton Nimigean, într-o amplă comunicare, a vorbit despre pedagogul și publicistul siretean Nicodim Ițcuș care, în amintirile sale, a prezentat într-un mod emoționant anii copilăriei sale, viața din timpul liceului, evocând și figuri luminoase ale foștilor săi profesori. Demn de menționat este faptul că a prezentat și un excelent portret al acestuia, făcut de contemporanii săi, ca model de pedagog și administrator, cu o aleasă cultură generală. A fost un profesor de excepție, având „ darul deosebit al vorbirii frumoase”. Organiza multe și interesante excursii și, după fiecare, tipărea o broșură cu impresii. A realizat și cinci anuare ale liceului siretean. Vorbind despre realitățile culturale și istorice siretene, prof. Radu Vizitiu a evocat personalitatea lui Ion Nistor, bucovineanul care șira închinat întreaga viață Bucovinei sale dragi. Prof. Franz Pieszczoch, cunoscutul cronicar al plaiurilor siretene și nu numai, a prezentat modul în care s-a documentat pentru a realiza lucrarea „Germanii în viața orașului Siret”, oraș în care, de-a lungul secolelor, au conviețuit în bună înțelegere români, germani, polonezi, armeni, ruteni și evrei. Într-o prezentare power-point, bibliotecarele au adus la cunoștința participanților toate cărțile tipărite de autori sireteni, numărul acestora fiind impresionant. Am reținut un nume nou, Florin Gușul, prezentat ca o mare speranță a scrisului siretean. (Vom reveni asupra acestui subiect.) Fiind prezent și un grup de elevi de la liceu, bibliotecarele au reînnoit către ei invitația de-a trece mai des pragul bibliotecii, pentru că vor găsi cărți interesante pentru lectură. Așa cum ne-am obișnuit deja, distinsul profesor de umanioare Silvestru Pânzariu a prezentat activitatea lui Victorin Ursache, primul arhiepiscop al bisericii românești din America. Dl Dorel Ursachi, directorul muzeului siretean, a prezentat o comunicare în cadrul căreia a mers pe urmele unor vechi podgorii ale geto-dacilor, exemplificând cele afirmate cu multe citate din opere de specialitate. Toate comunicările au fost foarte interesante, bine documentate, pline de date necunoscute de cea mai mare parte a celor prezenți, care le-au ascultat cu mare atenție. Am remarcat și grupul de liceeni, care au ascultat cu mare atenție cele prezentate. Felicitări organizatorilor care, de fiecare dată, antrenează și tineri la activitățile noastre! Am vorbit despre reprezentarea costumului popular românesc, în general, și cel bucovinean, în special, pe mărcile poștale românești, comparând această reprezentare cu cea de pe mărcile poștale din Moldova. Am exemplificat cu planșe color, conținând diferite serii de mărci poștale cu această tematică. Mi-am exprimat speranța că Romfilatelia se va apleca și asupra acestei teme, pentru că, după 1990, a cam neglijat-o. O acțiune deosebită, interesantă, așa cum obișnuiesc de ani de zile să organizeze iubitorii de cultură din orașul Siret. Nu dorim decât să țină la acest obicei. Și când te gândești că mulți dintre cei care organizează aceste manifestări culturale nu sunt plătiți pentru așa ceva, iar oficialitățile locale, plătite din bani publici, nici nu se sinchisesc să participe la ele…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: