În ultimii 5 ani, în România, 50 de persoane au murit iar alte 262 au fost rănite din cauza unor explozii de gaz metan, cauzele cele mai frecvente ale scăpărilor de gaze fiind manevrarea incorectă a aparatelor alimentate cu gaz sau improvizații la acestea, arată statisticile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). În perioada menționată au fost înregistrate 870 situații de urgență generate de scăpări de gaze sau explozii ale gazelor combustibile, majoritatea la locuințele populației. De aceea, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, încheiat în luna septembrie, E.ON și IGSU atrag atenția cetățenilor asupra modului de folosire a aragazurilor sau sobelor cu gaz, ori al celui de aprindere a arzătoarelor, întrucât folosirea greșită a acestora generează acumulări de gaz, o cauză frecventă a exploziilor. E.ON și IGSU transmit că sunt de părere că e mai ușor de prevenit situațiile dramatice; de aceea, „orice intervenție sau modificare a instalațiilor interioare de gaz trebuie să fie realizată exclusiv de personal specializat și autorizat în acest sens”. Pentru evitarea unor accidente tragice, E.ON și IGSU recomandă consumatorilor casnici ca, în cazul în care simt miros specific de gaz, să anunțe imediat dispeceratul de urgență al E.ON Gaz Distribuție la numerele de urgență 0265.200.928 sau 0800.800.928. De asemenea, trebuie luate imediat anumite măsuri: să fie stinse toate focurile, să se deschidă imediat toate ușile și ferestrele, să nu se manevreze aparate electronice, să nu se aprindă lumina și să nu se verifice cu flacără instalațiile de gaze naturale.
E.ON și IGSU avertizează că, din cauza exploziilor la gaz, în ultimii ani
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii