Înființarea Camerei Agricole, amânată cu 6 luni

> Această structură „va funcționa, cu siguranță, din primăvară”, declară Vasile Schipor, director executiv al DADR
Din lipsă de fonduri, alegerea conducerii Camerei Agricole Județene a fost amânată, anunță directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Suceava, Vasile Schipor, care subliniază că banii necesari derulării procedurilor nu au fost prinși în bugetul de stat pe 2012.
 

Erau necesare fonduri pentru tipărirea buletinelor de vot, confecționarea de ștampile, plata membrilor comisiilor electorale locale și județene, toate acestea urmând a fi prinse în bugetul de stat pe 2013. „Înființarea camerelor agricole depindea de existența unor fonduri care trebuiau folosite la tipărirea buletinelor de vot, confecționarea de ștampile, plata membrilor comisiilor electorale locale și județene. Banii aceștia nu au fost prinși în bugetul pe anul 2012, ei urmând a fi prevăzuți în bugetul pentru anul viitor, după ce s-a făcut o estimare, pe țară, a necesarului total”, arată șeful DADR. Conducerea Camerei Agricole Județene Suceava urma să fie aleasă pe 7 octombrie, dată la care a intervenit o prelungire până pe 21 octombrie, după care o decalare cu maxim 6 luni a termenului maxim până la care această structură trebuie să intre efectiv în exercitarea atribuțiilor pe care le are. „Aceasta va funcționa, cu siguranță, din primăvară. S-au depus dosarele, s-a făcut selecția și aprobarea celor eligibile, urmând ca persoanele interesate să-și facă lobby și cunoscută prezența în teritoriu, iar candidatul cel mai bun să câștige”, subliniază Vasile Schipor, precizând că, pentru început, vor fi aleși președintele, vicepreședintele și secretarul, după care va fi constituit Serviciul Operativ Administrativ (SOA). Acest organism, cu specialiști selectați prin concurs, inclusiv de la vechea cameră județeană agricolă, se va ocupa de întocmirea și promovarea proiectelor de finanțare, anul trecut fiind depuse 732 de documentații pe Măsura 1.4.1 destinată micilor fermieri. Ulterior, în teritoriu ar urma să fie constituite 27 de centre zonale agricole, în scopul reprezentării și promovării intereselor fermierilor agricoli, persoane fizice sau juridice, din toate ramurile agriculturii, respectiv din industria alimentară, silvicultură, piscicultură, agroturism, dar și din domeniile conexe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: