Capital de lucru pentru crescătorii de animale

> Adeverințele pe cap de bovină și pe cap de ovină sau caprină se eliberează pentru băncile cu care APIA București a încheiat convenții
 

Fermierii din județul Suceava care au depus, anul acesta, solicitări de subvenții pentru prima pe exploatație la bovine și prima pe cap de animal la ovine și caprine pot să se prezinte la Centrul Județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în vederea eliberării adeverințelor pentru finanțarea capitalului de lucru necesar desfășurării activităților curente. Directorul executiv Angela Coroleucă informează că adeverințele pe cap de bovină și pe cap de ovină sau caprină se eliberează pentru băncile cu care APIA București a încheiat convenții în acest sens, respectiv pentru Banca Transilvania, BRD Group Societe Generale, CEC Bank, Intesa Sanpaolo, Procredit Bank și Creditcoop. De menționat este că, în campania de depunere a cererilor pentru plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine au fost înregistrate 22.384 de dosare, iar la prima pe cap de ovină sau de caprină s-au adunat 1.559 cereri. În anul 2012, mărimea subvenției este de 500 lei/cap de bovină și de 40,8 lei/oaie, respectiv capră.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: