Sâmbătă seară, la Milișăuți, Gheorghe B., de 28 de ani, conducea un moped pe drumul național ce trece prin localitate avându-l ca pasager în spate pe Florin C., de 20 de ani. El nu a observat la timp un alt moped care circula în fața sa, în beznă totală; nici lumini la vehicul, nici vestă reflectorizantă la conducătorul pe nume Ilie D., de 51 de ani, localnic. Din impact, ambele mopede s-au răsturnat pe carosabil, toate cele trei persoane implicate fiind accidentate grav. Ilie D. a suferit o fractură deschisă bimaleolară cu luxație gleznă stângă, fiindu-i necesare circa 45-50 zile de îngrijiri medicale. Gheorghe B. a fost diagnosticat cu „fractură platou tibial drept”, cu același număr de zile de îngrijiri medicale, iar pasagerul său, Florin C., îl va însoți cu aceeași perioadă de recuperare după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, fractură os frontal, sindrom piramidal. Singurul care consumase băuturi alcoolice a fost Gheorghe B., ce avea 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform IPJ. Traumatismele craniene ale lui Florin C. s-au datorat faptului că nu purta cască de protecție, la fel ca și Ilie D., accidentul producându-se din cauză că niciunul dintre cei de pe mopede nu purta veste reflectorizante.
Milișăuți
> Trei persoane au intrat în spital cu traumatisme dure ce necesită zeci de zile de îngrijiri medicale
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii