Ctitoria lui Ștefan Tomșa din Rădășeni, în strai de sărbătoare

Tradiția biblică amintește în Cartea Facerii de faptul că Patriarhul Iacov, călătorind în vremea sa spre Mesopotamia, a avut o revelație, a ceea ce avea să fie locul de întâlnire al omului cu Dumnezeu, Betel – loc sfânt, casa lui Dumnezeu, poartă a cerului (Fac. 28,17).
 

„Locul” a fost însemnat cu ritualul consacrării cu ungere. „ Apoi s-a sculat Iacov dis-de-dimineață, a luat piatra ce și-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp și a turnat pe vârful ei untdelemn” (Fac. 28,18). O mutație în calea realizării adevăratei case a lui Dumnezeu între oameni o face creștinismul, bucurându-se permanent de prezența lui Dumnezeu, devenind Biserică. Temelia ei este Hristos „piatra cea din capul unghiului” (Mt. 21,42). Vrând acum 400 de ani înălțarea bisericii de lemn cu hramul Sf. Mercorie și Sf. Ecaterina din Rădășeni, domnitorului Moldovei din acea vreme, Ștefan Tomșa, a cerut binecuvântare de la arhiereu potrivit rânduielii, pentru a pune temelia, „piatra” care este Hristos; mitropolit al Moldovei era Anastasie Crimca, iar episcop de Rădăuți era Efrem I, amintit în pomelnicul de la Moldovița. La temelie s-a pus o candelă aprinsă care simbolizează „lumina lui Hristos ce s-a pus în groapă pentru noi” (Sf. Simion al Tesalonicului), arhiereul locului veghind ca lucrarea să se ridice pe „piatra” și „în lumina lui Hristos”, după planul lui Dumnezeu, pentru că nu imaginația și îndemânarea meșterilor creează biserica, ci ideea spațiului liturgic, ca loc de desfășurare a tainei divine între oameni. Și la terminarea lucrărilor peste ceea ce s-a zidit a trebuit chemat Dumnezeu Însuși să le afierosească (sfințească). Arhiereul – trimisul lui Hristos – a venit la biserica ce trebuia să se sfințească pentru a binecuvânta ostenelile celor ce cu timp și fără timp, cu jertfă și prin jertfă au ctitorit. Sfințirea – târnosirea bisericii – este, de fapt, botezul ei, este încredințarea scopului pentru care a fost zidită. Biserica a devenit prin sfințirea ei de către arhiereu locașul lui Hristos, locașul în care s a putut săvârși Sfânta Liturghie, având pe Hristos ca lucrător în ea, ca Cel în al cărui Trup și Sânge se vor preface Cinstitele Daruri, ca să se împărtășească credincioșii cu ele, și pe a cărei Masă se va odihni în chivot neîncetat cu Trupul și cu Sângele Lui sub chipul pâinii și vinului, ca punte neîncetată între pământ și cer, între Dumnezeu și creație, spre a fi de folos credincioșilor în orice clipă ar voi. Rugăciunile și actele arhiereului de la sfințirea bisericii exprimă într-o mare varietate de forme acest fapt al sălășluirii lui Hristos, Cel ce prin moarte biruie moartea, Cel ce vine împreună cu Tatăl și din a cărui ochi iradiază darurile nesfârșite ale Duhului prin biserici peste tot pământul (Apoc. 2, 23, 29). După trecerea atâtor veacuri peste această biserică, cu adevărat un frumos chivot de lemn, sosit-a vremea să fie restaurată pentru a i se reda înfățișarea de odinioară. Cu osteneala credincioșilor din satul Rădășeni, păstoriți de preacucernicul părinte paroh Constantin Rotaru, s-au finalizat lucrările de restaurare, conservare și, potrivit rânduielilor bisericești în asemenea situații, din nou este chemat arhiereul locului spre a binecuvânta osteneala și a sfinți biserica, reprezentând coborârea Duhului cel Sfânt al lui Hristos peste Apostoli, în foișorul de sus, care devine primul locaș bisericesc și este o extindere a acestei coborâri în locașul bisericesc ce se sfințește. În asemenea situații, arhiereul locului, însoțit de alți arhierei, preoți și diaconi, clădește biserica și un preot, mergând după arhiereu, unge cu Sfântul Mir toată biserica. Duhul Sfânt nu stă numai în Sfânta Masă, ci își răspândește prezența în toată biserica, cum s-a răspândit unirea firii dumnezeiești cu firea omenească în Hristos la toată firea omenească a celor ce primesc pe Hristos prin credință. Prin aceasta coboară Sfântul Duh în unire cu Tatăl și cu Fiul, în urma jertfei aduse de Hristos pentru noi. Duhul Sfânt rămâne astfel în Sfânta Biserică, lucrând din ea prin preot în toate Tainele și ierurgiile, dar mai ales realizând prefacerea euharistică. Apoi arhiereul, intrând în Sfântul Altar, îngenunchind în fața Sfintei Mese, și după altă rugăciune, încheie lucrarea de sfințire a locașului cu următoarea rugăciune în care se arată ca sfințirea noului locaș este o adevărată Cincizecime sau continuarea aceleia: “Mulțumim Ție, Doamne, că darul pe care l-ai vărsat peste Apostolii Tăi l-ai vărsat și peste noi, păcătoșii. Drept aceea ne rugăm Ție, ca jertfele ce se aduc într-însa să se prefacă întru Prea Sfântul Tău Trup și Sânge al Unuia Născut Fiului Tău, spre mântuirea a toată lumea și a nevredniciei noastre”. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca și noi să ne smerim și să primim cu evlavie, în ziua de duminică, 7 octombrie, al acestui an curgător, pogorârea Duhului Sfânt asupra acestui sfânt locaș și în sufletul nostru și în casa noastră, cu multă credință, să învățăm că mai întâi trebuie să ne hrănim sufletul nostru prin comuniunea noastră spirituală cu Hristos, iar darurile materiale care ne prisosesc nu trebuie risipite, ci folosite cu multă chibzuință și înțelepciune, spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire!

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI