Din cauza secetei

Pierderi de 40% la cultura de cartofi

> În condițiile în care micii producători își vor ține producția pentru consumul propriu, în primăvară cartofii se vor scumpi și mai mult, ajungând la peste 2,5 lei/kg
 

Seceta prelungită va face ca producătorii de cartofi din județul Suceava să nu aibă cu ce să înființeze o nouă cultură în primăvara anului care vine. Așa susține directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, Vasile Schipor, care precizează că de vină sunt temperaturile extreme și lipsa ploilor, care au favorizat fenomenul de „cloșcă”. „Dat fiind faptul că seceta a fost prelungită, o parte din cultura cartofului a degenerat, noua sămânță având de suferit ca urmare a fenomenului de «cloșcă». Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor favorizează încolțirea în pământ și atunci cartoful este compromis din punct de vedere al recuperării seminței. Și, aici, o să avem o problemă, însă o să purtăm discuții cu producătorii, astfel încât să vedem cum vom proceda să aducem cartofi din alte părți”, arată Schipor. Recoltarea fiind în plin, se apreciază că gradul de afectare a producției este de până la 40%, în timp ce la porumb ajunge la 50%. La legume, seceta nu s-a simțit în așa mare măsură, întrucât marii producători au sisteme de irigații sau apelează la stropitul manual. La orz, în vară, s-a obținut o recoltă medie de 2.600 kg/ha, iar la grâu, de 2.890 kg/ha, acestea fiind apreciate drept satisfăcătoare în condițiile lipsei de precipitații. „După raportările colegilor, avem pierderi de 40% la cultura cartofului. Estimam o medie de 19 tone/ha, iar, după informațiile pe care le avem, nu știm dacă se va recolta în medie 11 tone/ha. Deci este o mare diferență între producțiile din anii anteriori și cea din anul acesta”, arată șeful DADR, menționând că nici calitatea recoltei nu este atât de bună pe cât s-ar fi dorit. Vasile Schipor reliefează că, deja, prețul este 1,1 lei/kg de cartofi, iar în condițiile în care micii producători își vor ține producția pentru consumul propriu, în primăvară cartofii se vor scumpi mai mult, ajungând și la peste 2,5 lei/kg.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: