Leul mai face un pas înapoi

Cursul euro a crescut ieri pentru a doua zi consecutiv, de la 4,4792 la 4,4834 lei, menținându-se astfel în culoarul 4,45 – 4,5 lei, care s-a conturat odată cu decizia Curții Constituționale care a permis reîntoarcerea la Cotroceni a președintelui Băsescu.
 

Anunțul INS referitor la creșterea prețurilor în august cu 0,51% față de luna precedentă – ceea ce echivalează cu o majorare a inflației anuale la 3,88%, peste ținta BNR de 3,2% – nu a influențat piața valutară, această evoluție fiind deja cuprinsă în cursul leului. Piața valutară s-a deschis ieri la 4,4720 – 4,3740 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de luni. Ordinele de cumpărare de valută au urcat treptat euro aproape de 4,49, pentru ca la ora 14 cotațiile să scadă la 4,4830 – 4,4860 lei. Cursul dolarului a scăzut de la 3,5049 la 3,5031 lei, nivel care se mai înregistra în ultima decadă a lunii mai. Francul elvețian a continuat să crească, ieri urcând de la 3,7011 la 3,7120 lei. Au apărut însă zvonuri că Banca Națională a Elveției ar putea ridica plafonul de 1,20 franci/euro la 1,30 franci/euro, ceea ce ar avea efecte pozitive pentru cei care au luat credite în moneda helvetă. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru scadența lunară la 4,4815, iar pentru decembrie la 4,5085 – 4,54 lei, mai sus cu aproape 2,5 bani față de închiderea de luni. Monedele din regiune aveau o evoluție stabilă față de euro, la valori apropiate de cele de luni, cea poloneză fluctuând între 4,104 și 4,117 zloți, iar cea maghiară între 284,6 și 285,8 forinți. Perechea euro/dolar se menținea în jurul pragului de 1,28 dolari, investitorii așteptând întâlnirea comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americane, care va începe astăzi. Se pune întrebarea dacă Fed va urma exemplul BCE și va declanșa un al treilea program de achiziții de obligațiuni pentru a stimula economia americană. O asemenea măsură are, de obicei, drept efect deprecierea imediată a dolarului. Pe sibex.ro, euro se tranzacționa pe decembrie la 1,2783 – 1,2820 dolari iar uncia de aur cu scadența octombrie la 1.730,6 – 1.734,3 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI