Guri rele

De la o vreme, nu se mai înțeleg. Ce spun eu „de la o vreme”, pare-se că nu s-au înțeles niciodată. Pe la ușă, pe sub fereastră, prin pereții nu foarte groși răzbat adesea vorbe răstite și zgomote de obiecte trântite. Dar nu-i clar ce se întâmplă de fapt și cine-i vinovatul. Câte un filosof urcând scările cu două sacoșe grele în mână se oprește în dreptul ușii lor, cât să-și tragă sufletul, și murmură: „Deh, ca oamenii”. Însă după ce se lasă un pic de liniște, ea intră la vecinuța cea bună, aceea care-i dă mereu cu împrumut, să-și dreagă nervii la o cafea. Îi povestește ce și cum. Varianta ei! Vecinuța și-ar da cu părerea, dar apelează și la competența madamei de mai sus, care știe să ghicească în zaț. El, numai în teniși, își dă drumul la crâșma de lângă bloc, iar după un rând de cinste are deja vreo 5 care-i dau dreptate.

 

Un ghiuj înfipt în masa de alături clatină mustrător din cap, părând că nu-i de acord, însă după ce toarnă și-n ăsta un pahar, situația e limpede ca apa chioară: ea-i răul din casă! Târziu, se-ntorc tiptil și adorm fiecare în patul său; nu mai au nici chef, nici putere să se certe. A doua zi, ies de la domiciliu ca niște dușmani, ea privindu-l acru, el murmurând sudălmi. Când revin, ea trece prin fața crâșmei și vede inși privind-o cu dispreț; el se întâlnește cu doamnele chiar în fața scării și, n-are ce face, se lasă admonestat. Ba vecinuța se răstește la el, informându-l că le retrage linia de credit, să n-o mai bea dumnealui. Iar în casă, față în față, ca două partide care se cunosc de mult, călite în bătălii, au motiv nou. „Fă, ce te-ai plâns la alea că așa și pe dincolo?!” „Bă, cum ți-ai permis să mă faci de râs la bețivii tăi?!” O puștancă sărind scările din două în două, care deocamdată n-a ajuns analistă și nici nu visează la asta, se oprește o clipă în fața ușii cu pricina și nu înțelege. Înăuntru se sparg ultimele pahare vorbindu-se despre imagine, despre politica externă, despre susținătorii plătiți la crâșmă și despre sondajele în cafea.