Consiliul Județean Suceava face demersuri la Guvern în vederea aprobării unei hotărâri prin care să se diponibilizeze fonduri pentru cea de-a doua tranșă anuală de rate și dobânzi la creditul aferent proiectului „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, care se ridică la aproape 13 milioane lei vechi. Este vorba despre sumele datorate de administrațiile locale din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Gura Humorului și Siret, care au făcut investiții în centrale termice în cogenerare pe gaze naturale. „Vom încerca să găsim finanțare în această situație, pentru că este foarte greu să o punem doar în sarcina localităților. Va trebui să facem eforturi, să găsim înțelegere la Guvern, să obținem acești bani fără de care pe aceste localități va scrie în mod clar faliment”, relevă șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, menționând că o hotărâre în acest sens va fi promovată până la sfârșitul lui septembrie. Pentru plata tranșei întâi s-au alocat 9 milioane lei, Nechifor arătând că, în primăvară, sub administrația Flutur, a fost trasă o sumă din Fondul de risc al Guvernului și care are „caracter de împrumut temporar”. „Astfel, asupra acelor sume împrumutate de localitățile asociate au curs dobânzi, penalizări și majorări de întârziere. În acest moment, pot să spun că ne-am pus pe zero, Guvernul asumându-și întreaga sumă de plată datorată Fondului de risc și suntem curați cu privire la ratele pe care trebuie să le plătim în baza cestui program”, subliniază Nechifor. Șeful executivului județean menționează că pe partea de extindere a rețelelor de gaze naturale prin același credit din proiectul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, respectiv pentru magistrala de transport de 101 km, ratele și dobânzile sunt achitate din disponibilul din cont. „Mai sunt bani în cont din acest credit și mai avem, deocamdată, resurse”, a reliefat președintele CJ. În ceea ce o privește municipiul reședință de județ care nu figurează cu niciun fel de sprijin financiar, Cătălin Nechifor a spus că „este altă discuție, o altă componentă, Suceava asociindu-se altfel în această structură, fiind o chestiune separată”. În 2002, printr-o hotărâre de guvern, Consiliul Județean și 61 de primării din județ au contractat un credit extern de 86,3 milioane de euro garantat de Ministerul de Finanțe, creditul fiind destinat reabilitării sistemului de termoficare și realizării conductelor de gaze naturale de înaltă presiune de pe traseul mai multor localități. Perioada de grație a creditului a expirat în octombrie 2010, dată de la care cele 61 de unități administrativ-teritoriale au de plătit, pe lângă dobânda anuală de 6,1 milioane de euro, și o rată totală de 4,3 milioane de euro pe an.
Dacă Guvernul nu le va oferi sprijin financiar
> „Va trebui să facem eforturi, să găsim înțelegere la Guvern, să obținem acești bani fără de care pe aceste localități va scrie în mod clar faliment”, relevă șeful administrației județene, Cătălin Nechifor
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii