Eșecuri

Mai întâi, mulți ani de-a rândul, au avut stăpâni mai mult sau mai puțin politici. Mai apoi, probabil culcându-se și pe susținerea avută, s-au arătat administratori puțin competenți, lăsând – cu interese! – mâini lungi să le cotrobăie prin bugete și să le ușureze până la clătinarea gravă a structurilor. În borșul național al eșecurilor s-au ridicat recent, ca o spumă murdară, și situațiile de la Poșta Română și Televiziunea Română (însă probabil vor mai reveni în povești cele de la căile ferate, de la ape etc.). Acum, părelnic, strădanii să se mai salveze câte ceva și, opintite, activitățile să rămână în picioare. Iar cine să fie cei mai loviți din toată afacerea? Cum cine?

 

Slujbașii de rând, amenințați și din față, și din spate, și din flancuri: cu lefuri renumărate spre a le fi ținute-n loc ori chiar împuținate, cu disponibilizări care să susțină eficientizarea cea de pe urmă. Pe canale sindicale/profesionale, de TVR știam că situația dăduse-n foc încă de anul trecut. Cei care nu-și țineau gura ziceau că ar fi fost vorba să se taie la bază, acolo unde se plăteau lefuri minime pe economie sau un pic peste, și acelea dijmuite anterior cu 25%, că doar era vorba despre angajați „de stat” (dar asta nu înseamnă că ar fi dus-o mai rău decât marea masă a celor „de la privat”!), pentru a fi salvați cei plătiți „pe proiecte” (veniți din afară, evident, într-o perioadă când nu se făceau „angajări”), și cu de 10 ori mai mult. Strategie similară cu cea a „serviciilor externalizate” de la Poștă, cu femeia de serviciu de la firma specializată, rămasă de pomină cu leafa (pe hârtie, că nimeni n-a crezut că i-a intrat chiar ei în buzunarul halatului!) de 1000 euro/ lună. Ultima strategie? Urma scapă turma; adică cei din urmă…