Premierul României, Victor Ponta, care este și președintele PSD, i-a cerut președintelui suspendat Traian Băsescu să înceteze ceea ce el a denumit ”persecuția politică” a celor care au votat la referendumul de suspendare. Victor Ponta a declarat, ieri, la Putna, că anchetarea celor care au votat la referendum este o „persecuție politică” și că îi transmite procurorului general că nu se poate prevala de autoritatea ministrului justiției pentru această acțiune.
Premierul a explicat foarte clar că o coabitare cu Traian Băsescu, în cazul în care în urma deciziei Curții Constituționale acesta va reveni în funcția de președinte, va putea exista doar în condițiile în care președintele suspendat, de data aceasta după a doua suspendare, ar înțelege că trebuie să respecte Constituția României și atribuțiile lui constituționale. „Eu am fost dispus și începând cu 7 mai, atunci când am primit votul Parlamentului, să încerc să găsesc o colaborare instituțională cu Traian Băsescu. Din păcate, lucrul acesta nu a fost posibil și nu din vina mea. Ca o dezvăluire: a doua zi după alegerile locale, pe 11 iunie, am primit un telefon de la președintele Băsescu atunci, care mi-a spus pe un ton foarte agresiv că a tăcut destul și că va ieși la luptă împotriva mea și a Guvernului, și a USL-ului. Practic, de atunci, domnul Băsescu mi-a dovedit că nu a acceptat și nu va accepta probabil niciodată ideea de a avea un guvern care să nu-i fie obedient, așa cum au fost guvernele Boc și Ungureanu, și m-am pregătit și eu, și ne-am pregătit cu toții de războiul care era inevitabil”, a declarat Victor Ponta. Primul ministru a arătat că nu are nicio idee despre cum și mai ales ce va decide Curtea Constituțională în 21 august, dar știe un singur lucru, că și dacă hotărârea Curții Constituționale va fi o hotărâre nedreaptă din punctul de vedere al celor 8,5 milioane de români care au venit la vot, nu va exista altă soluție decât să fie respectată. „Consider însă că Traian Băsescu, dacă într-adevăr își dorește să se întoarcă la Cotroceni, chiar și în modul acesta, strict bazat pe o decizie a Curții Constituționale, și nu pe suportul popular, cu atât mai mult ar trebui în aceste zile să oprească persecuția și, practic, această operațiune de terorizare a celor 8,5 milioane de oameni care au votat”, a mai spus președintele PSD. „Îmi este foarte clar că președintele suspendat este în spatele acestei acțiuni abuzive prin care oameni simpli, oameni din comune, din sate, din diverse regiuni ale țării, sunt anchetați într-un mod care eu nu l-am cunoscut în România. Înțeleg că a fost în anul 1946, după alegerile de atunci, și, eventual, a mai fost în 1987 când muncitorii de la Brașov s-au ridicat împotriva lui Ceaușescu. Aceleași metode utilizate atunci se utilizează acum, cu procurori care sunt trimiși, practic, să îi persecute și să îi intimideze pe oamenii care au votat”, a mai declarat Victor Ponta. El și-a exprimat speranța că Traian Băsescu va cere ca această acțiune de persecuție să fie stopată. „Eu cred că – cu atât mai mult, în aceste condiții – Traian Băsescu ar trebui să se gândească și fie să facă un apel către doamna Kovesi, către cei pe care el i-a numit în funcții, să oprească această operațiune abuzivă, fără precedent în cei 22 de ani, fie să înțeleagă că se va întoarce la Cotroceni exact cum a fost Nicolae Ceaușescu în 1988 și 1989, adică așteptând sfârșitul”, a spus Ponta. El a mai adăugat că va transmite scrisori și președintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, și secretarului de stat al SUA Hillary Clinton, prin care să informeze asupra a ceea ce se întâmplă acum în România și să le ceară să nu gireze o asemenea acțiune. „Voi transmite scrisori și președintelui Barroso și secretarului de stat, doamna Clinton, prin care să informez asupra ceea ce se întâmplă acum în România. Practic, la solicitarea lui Traian Băsescu, se petrece această persecuție politică, a celor 8,5 milioane de români care au venit la vot. Și, evident, să le cer să nu gireze o acțiune antidemocratică și o acțiune care nu poate decât să ducă la o ruptură și mai mare între populația României și președintele suspendat Traian Băsescu și acei oameni care încă îi mai sunt credincioși din diverse instituții ale statului. Nu știu și nu am mari speranțe că președintele suspendat va înțelege că a dus lucrurile dincolo de orice limită a suportabilității, dar apelul meu este foarte clar”, a mai declarat premierul.

























Comentarii