Gicu Blănaru, jandarmul cu priză la portofele de la Trezorerie

> Plutonierul adjutant-șef Gicu Blănaru, subofițer al Jandarmeriei Suceava, a găsit și înapoiat ieri un portofel pierdut de un sucevean > Printre alte multe restituiri similare făcute de subofițer se numără și un portofel pierdut de o pensionară din Burdujeni în care erau și carduri, cu tot cu PIN-uri, cu circa 40.000 lei depuși în conturi
 

Gicu Blănaru

Încă un sucevean norocos și-a recăpătat portofelul pierdut, cu bani și cu toate celelalte aflate înăuntru, datorită corectitudinii unui jandarm de serviciu, plutonierul adjutant-șef Gicu Blănaru, subofițer al Jandarmeriei Suceava. Suceveanul în cauză, Cezar P., de 28 de ani, a plătit ieri dimineață o taxă la Trezoreria Suceava, în contul firmei pe care o deține, după care, neatent și grăbit, i-a scăpat portofelul. Jandarmul de serviciu l-a observat, și-a anunțat superiorii și împreună au pornit să-l găsească pe păgubit. Având numele omului, jandarmii au intrat pe internet, au găsit apoi societatea comercială a cărui administrator este, au dat și de un număr de contact și, astfel, au intrat în legătură cu Cezar P. „Buna ziua, bună ziua! Suntem jandarmii, am găsit un portofel care vă aparține.” „N-am pierdut, dom’le, niciun portofel. Eu am portofelul la mine!” a fost prima replică a suceveanului, care habar nu avea că la Trezorerie îi scăpase „obiectul” cu peste 900 lei și mai multe carduri cu tot cu PIN-urile de acces. Cezar P. și-a primit portofelul de la jandarmul care i l-a găsit, mulțumindu-i pentru gest și corectitudine, chiar dacă jandarmul și-a făcut doar datoria. Pe canicula de ieri, omul ar fi dat probabil și o bere rece dacă jandarmul nu era în timpul serviciului… Maior Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Suceava, a declarat că jandarmii „culeg” destul de des portofele pierdute, în special la Trezoreria Suceava. „Chiar dacă nu mediatizăm de fiecare dată, se întâmplă frecvent ca jandarmii să găsească portofele pierdute de cetățeni. Își fac datoria și le înapoiază imediat ce reușim să identificăm păgubașii, unii dintre ei neștiind la momentul respectiv că le pierduseră”, a afirmat ofițerul. Plutonierul adjutant-șef Gicu Blănaru, subofițer al Jandarmeriei Suceava care asigură măsurile de ordine și siguranță în cadrul Trezoreriei de 4 ani, poate spune că este un „om cu priză la portofele”. Printre sucevenii norocoși și făcuți fericiți de el se numără o pensionară din cartierul Burdujeni care-și pierduse o mică avere, tot la Trezorerie. Ea s-a trezit la ușă anul trecut cu jandarmul care voia să-i înapoieze portofelul și pe care nici ea nu apucase să vadă că îl rătăcise. În el, femeia avea un rest din pensia încasată recent, de vreo 350 lei, dar mai ales carduri cu tot cu PIN-urile de acces în conturi, în care femeia depusese aproximativ 40.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: