Simpozion despre virtuțile asocierii în Bucovina

 

Institutul „Bucovina” al Academiei Române din Rădăuți, în colaborare cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava organizează la Hotel Gerald’s din Rădăuți, joi, 28 iunie 2012, ora 10, simpozionul cu tema „Asociaționism și propășire națională în Bucovina în secolele XIX-XX. 150 de ani de la înființarea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina”. Simpozionul urmărește să reliefeze maniera în care asociaționismul în diversele sale ipostaze (academic, cultural, economic, politic, profesional sau filantropic), din care se detașa cu precădere cel cultural, a afectat societatea și indivizii din Bucovina și nu numai, determinând atât culturalizarea, educarea și emanciparea cetățenilor propriei etnii, cât mai ales afirmarea și întărirea identității naționale la români și la celelalte naționalități, în una din perioadele cele mai dense și pline de semnificații pentru construcția națională românească, aflată sub imperativul modernizării și al democratizării.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI