Democrație de cârd

Dacă am fi fost, să zicem, în 1985, așa-zisul schit de la Verpulea (Pădureni), satul cu nume schimbat dintre Grănicești și Siret, nu ar fi existat. Dar chiar să fi existat, ce autorități ar fi permis răzmerița de-acolo, pentru a opri instanțele bisericești să aducă acasă la Doroteia cinci monahi împrumutați schitului pădurean? Rațiunile unei asemenea decizii sunt motivate strict pentru arhiepiscopie, care nu este în niciun caz obligată să dea seamă cuiva. Mai ales unor credincioși care au fost înzestrați cu niște monahi în zonă, nu i-au slobozit ei dintre ei. Și, chiar dacă i-ar fi slobozit, odată devenit monah, cetățeanul pădurean aparține doar obștii sale monahale, căreia, ierarhic, îi este dat cu ascultare. Un monah care nu face ascultare este un răzvrătit și acela nu are ce căuta în călugărime.
 

Dumitru TEODORESCU

Dar nu despre ascultare vrem să scriem aici, ci despre spiritul care a animat răscoala de la Verpulea. Un locaș monahal este un loc în care oamenii care au renunțat la viața „civilă” se adună pentru a-și rândui existența după regulile lor, supunându-se țelului pe care și l-au propus: acela de a se dărui rugii și slujirii Domnului. Repet, au regulile lor stricte, pe care sunt obligați să le respecte fără crâcnire, fără speranța în democrație, căci astfel s-au legat când au acceptat călugărirea. Ascultarea este una dintre țintele și virtuțile lor. Modul lor aspru de organizare a făcut aceste confrerii atât de puternice, de solide, încât au reușit să păstreze secole de-a rândul credința și locașurile lor monahale. Preluând afirmația unui tânăr episcop de la Patriarhie, îl desfid pe cel de-mi arată un palat domnesc sau un conac boieresc rămas în picioare după cinci secole, în timp ce mănăstirile Putna, Dragomirna și Sucevița sunt vii și astăzi! Așadar, doar credința puternică, determinarea, disciplina și rigoarea au fortificat dinăuntru obștile și, sufletește, pe fiecare monah, făcându-i păstrători de credință și în cele mai înverșunate vremuri. Mă întorc la 1985 și atrag atenția că nici comuniștii nu au sărit până la capăt calul cu obștile mănăstirești, lăsându-le, acolo unde au existat, să se conducă după rânduielile lor străvechi. Și uite că vine acum civilimea și cere socoteală chiriarhului de ce ia măsuri fără să o consulte?! Tupeu? Mai mult și mai puțin de atât… Nu mai rămâne decât să se purceadă la constituirea unor comitete cetățenești de credincioși care să aprobe hotărârile arhipăstorului, altele asemenea urmând să rânduiască și viața din mănăstiri. Vor urma, probabil, armata, justiția… Dacă e democrație, atunci să fie până la capăt.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: