Suntem ceea ce iubim

În câteva rânduri, e drept cam puțin pentru cât merită, v-am vorbit(am scris) despre Elena M. Cîmpan (n. 1967) de la Lucăcești. Măcar din două-trei pricini mi-e f. drag să vorbesc despre… subiect. Unu: că omu’ e din Drăgoieștii mei. Doi: că mi-a fost (dragă!) elevă, la Școala de la Măzănăiești. Trei: c-a debutat în ziarul Zori noi.

 

La ceasul de față, E.M.C., absolventă a Facultății de Litere Al.I. Cuza Iași(ca și noi!) e profesoară de română & germană la CN Liviu Rebreanu din Bistrița. Și, vizavi, membră a Uniunii Scriitorilor, prenumără deja, la scandalos de juna-i vârstă, vreo 15 volume (poezie, proză scurtă, critică literară, opinii, jurnal, traducere). Lasați-mă, prieteni, așadară, să vă momesc, în aval, cu câteva faine de tot calupuri din reavănul , vaai !, Jurnalul nefericirii, Editura Napoca Star, Cluj, 2012. Și avem, pe săritelea, dați-mi voie… Ce e vina ? Cât suntem vinovați și cât nevinovați? Un ochi e vinovat, celălalt e nevinovat. Trebuie să existe echilibru. Inima e singură. O mână e cu vină, cealaltă fără vină. Mâinile tale în mâinile mele, înainte de culcare, când le apropii în rugăciunea mea cu tine. Un picior vinovat, celălalt nevinovat. Picioarele mele îți caută picioarele, noaptea, în drumul lor de vis. Omul e vină și ne-vină. Nu pot fi doar eu vinovat sau doar tu. Amândoi. Nu-i alegi pe oameni între vinovați și nevinovați. Nu-i împarți. Există vinovăție și nevinovăție în egală măsură. În noi. Atât. Aici e Raiul și Iadul. Aici e binele și răul. Cercul nostru are de toate. Suntem cercuri. Ne rostogolim ca-ntr-un joc. Ne atingem, ne ciocnim. Unii intră în cercurile celorlalți. Alții cuprind cercuri mai mici. Suntem o lume rotundă, în mișcare… Cine s-ar mai îndrăgosti de-o femeie fericită ? Am crezut că toată lumea e fericită, numai eu nu. Azi știu că lumea e nefericită, dar că unii recunosc și alții nu. Sau există oameni care nici nu-și bat capul cu așa ceva. Pentru mine nu există fericire strigată. Ea se simte și se vede. Cine a vrut să-mi strice fericirea mea, ar fi trebuit să știe ce face, că nu mai era un adolescent. Chiar scriam într-o poezie: „cine s-ar mai îndrăgosti de-o femeie fericită ? “ Tu ai făcut-o . Continuă! Ce lași în locul tău, în urma ta ?… Mi-s buzele… Mi-s buzele uscate, mi-e sufletul uscat. Cu ele aș vrea să te apropii. Să te modelez, așa cum tu m-ai modelat cu mâinile tale, mi-ai dat forma pe care o doreai, m-ai turnat în palmele tale creatoare: ghips, ciment, bronz, lut. Formă pentru inima ta. Când ți-am spus că dragostea nu învinge, că e o amăgire, mi-ai spus să nu te prigonesc. Nici eu nu credeam, speram să fie invers. Dacă mi-ai cerut să-ți scriu, ți-am scris. Dacă mi-ai cerut să te sărut, te-am sărutat. De iubit, te iubesc, cu toate cele. Dacă mi-ai cerut să tac, am tăcut. Și-am cântat, și-am plâns… Sunt… Sunt de acord că viața trebuie-merită trăită. Altfel cum ? Stratul acesta de literatură, de singurătate, e latent, e un suflu, o respirație care așteaptă să iasă în afară… Lumea mea e atât cât să-mi dea subiecte de scris. Eu le scriu, cine știe și dacă va citi? Am făcut zilele trecute un experiment: mi-am citit toate cărțile pe care le-am scris. Măcar eu să fiu în cunoștință de cauză. Așa compact nu le-am mai citit. Surpriza a fost că mi-au plăcut. M-am regăsit. Le-am recunoscut. Sunt ale mele. M-am recunoscut. Aceasta sunt eu. Cine vrea să mă întâlnească, acolo mă găsește. Aici. Nu mă… Nu mă interesează literatura decât ca formă de viață. Sunt pentru scrisul estetic, ce pornește din suflet. Sunt pentru frământările consistente prin labirintul iubirii… Sunt pentru poezia frumoasă, cât permite stilul, sensibilă, adevărată. Poezia mea e trăire, e sentiment, e viața mea paralelă. De multe ori mi-am abandonat drumul și-am sărit alături, în cel al poeziei, care îmi e atât de familiar, de parcă m-aș fi născut cu el. M-am cuibărit sub aripa poeziei și am zburat împreună cu ea. Cărțile mele poartă amprenta sufletului meu. Amprenta de pe sufletul literaturii mele. În toate există un credo, rostit sau intuit. Cărțile mele sunt rotunde ca bulgărele de zăpadă, alcătuit cu răbdare, cât mai frumos pentru a rămâne atât cât îi este dat. Le-am făcut să te pot bulgări cu ele. Dacă vrei să mă cunoști, citește cărțile mele, cititorule…