CS Universitatea Suceava a pierdut disputa cu Știința Bacău

> Într-un meci restanță din etapa a XXI-a, Știința Bacău – CSU Suceava 28-24 (15-10)
 

CS Universitatea Suceava nu a reușit să-și ia revanșa în fața celor de la Știința Bacău într-o partidă restanță din etapa a XXI-a. Handbaliștii suceveni au ratat foarte mult în prima repriză, pentru ca apoi, deși au evoluat bine în partea secundă, să nu mai poată recupera. Adevărul este că sub conducerea cuplului de arbitri Pavăl – State, CSU Suceava putea juca o săptămână întreagă și tot nu ar fi câștigat. Echilibrul s-a păstrat doar până la scorul de 3-3, pentru ca apoi băcăuanii să preia inițiativa și să se distanțeze lejer pe fondul unor ratări imense ale elevilor lui Leonard Bibirig. Arbitrii le-au permis jucătorilor formației gazdă să se apere extrem de agresiv, acest lucru incomodând vădit gruparea suceveană. A fost 15-10 la pauză, în condițiile în care și portarul sucevenilor Șelaru a apărat câteva mingi. Repriza secundă a fost câștigată de CSU Suceava cu 14-13, dar diferența din prima parte a întâlnirii nu a mai putut fi recuperată. Oricum, așa cum am menționat și cu altă ocazie, formația Știința Bacău are un lot mai complet decât cel al grupării sucevene și are în acest sezon una dintre cele mai competitive garnituri din istoria clubului. În pofida înfrângerii din partida cu Știința Bacău, CS Universitatea Suceava se menține pe locul III al clasamentului Ligii Naționale de handbal masculin, pentru că într-o partidă restanță din etapa a XIV-a, CS Caraș Severin a pierdut în fața celor de la CSM București cu 22-26. CSU Suceava: Șelaru, I. Andrei – Mitrea (2), Chiruț, Șoldănescu, Țuțu (3), Bursuc, Amihăesi (3), Cântec, Petrea (1), Roșu (4), Gavriloaia (5), Acatrinei (5), Besarab, Pancu, Schroeder (1).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: