Cadre didactice sucevene au șansa unei formări online, cu sisteme de calcul subvenționate

Aproximativ 1400 de educatori, învățători și institutori din toată țara, printre care și din Suceava, vor avea posibilitatea unei formări gratuite prin proiectul „Rețea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar”.
 

Ei vor putea participa gratuit la un program acreditat de formare continuă în sistem e-learning, la distanță, și vor avea posibilitatea de a-și dezvolta competențele de ordin metodologic, tehnic, psihosocial, de comunicare, relaționare și evaluare. Proiectul este implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Inspectoratul Școlar Județean Neamț și se va desfășura până în 2013. Programul se adresează cadrelor didactice din învățământul preprimar și primar din județele Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea, Botoșani, Bihor, Satu-Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați și Constanța. Certificate de competențe profesionale și atestate de formare continuă Potrivit organizatorilor, proiectul se adresează cadrelor didactice din zonele mai izolate și dispersate, cu posibilități mai scăzute de deplasare, dar și financiare. În afară de faptul că se pot dezvolta personal și profesional, cursanții vor avea șansa să își achiziționeze câte un sistem de calcul și o conexiune internet care vor fi subvenționate prin proiect. Totodată, la sfârșitul perioadei de formare se vor acorda certificate de competențe profesionale pentru beneficiarii programului de formare continuă care au parcurs integral această activitate și au acumulat 90 de credite profesionale transferabile, ca și atestate de formare continuă a personalului didactic celor care au frecventat cursurile de formare continuă și care au acumulat până la 30 de credite profesionale transferabile. În luna mai va începe procedura de selecție a cadrelor didactice care vor participa la formarea din perioada august 2012-iulie 2013. Atunci, circa 1300 de cadre didactice vor urma, prin intermediul platformei Blackboard a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cursurile a trei module de formare: TIC, „Proiectarea, organizarea și evaluarea activităților didactice”, „management și comunicare”, echivalând cu 90 de credite profesionale transferabile. Următoarea formare, în care vor fi cuprinși ceilalți cursanți, va fi anunțată ulterior, conform programului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: