Așteptare

În principiu, scopul este nobil. Fiindcă România a ajuns să înregistreze un număr groaznic de mare de întreruperi de sarcină. Și fiindcă România se află într-un serios declin demografic. Așadar, a apărut ideea (cu tentă legislativă) ca întreruperea de sarcină să nu se mai execute decât după ce gravida a fost consiliată psihologic. Și, ca dovadă, a căpătat certificat cu semnătură și parafă în acest sens. Ce va avea, oare, mai mare greutate: consilierea psihologică sau certificatul? În România e ușor să obții un certificat. Pe de o parte. Pe de alta, consilierea psihologică nu presupune doar o singură ședință. Iar în acest context, psihologul își asistă clientul în luarea unei decizii, nu i-o bagă pe gât.

 

Consilierea psihologică are un caracter formativ, însă în scopul de mai sus riscă să devină pur formală în cazul în care clienta a luat deja decizia și se supune legii doar pentru a cumpăra un document. Plus că, așa cum se pune acum problema, psihologului i se cere să-și informeze clienta asupra riscurilor medicale și psihologice la care s-ar expune în caz că renunță la sarcină. Dar competențele sale medicale, certificate și recunoscute, îi sunt mai mult decât limitate. Situație în care medicul specialist pare mult mai potrivit să se ocupe de caz. Iar psihologul să realizeze, dacă se impune (iar clienta are cu ce, fiindcă asigurările de sănătate nu acoperă intervenția psihologică), consilierea de după, oricare ar fi decizia; de pildă să se ocupe de psihologia sarcinii ca atare. Apoi de mame. Mai ales de mamele ajunse la greu. Poate că mai întâi ar fi bine ca statul să plătească o echipă multidisciplinară care să genereze câteva profiluri – generale și nuanțate, totodată – ale femeilor/cuplurilor/familiilor aflate în situația (de risc) de a apela la chiuretaj. Și mă tem că ar ajunge la niște concluzii care i-ar da mari dureri de cap și pentru care s-ar găsi foarte vinovat. De aceea e mai simplu să se propună o parafă și 5 zile de așteptare. Așteptare…