Sediu nou pentru Clubul „Devencea”

Din ce în ce mai cunoscut pe plan local pentru antrenamentele riguroase, dar și pentru distincțiile obținute de-a lungul a patru ani de când s-a înființat la Suceava, Clubul Sportiv „Devencea”, dezvoltat de către reputatul sportiv Nicolae Moroșan, și-a deschis, sâmbătă, un nou sediu, la etajul Galleria Mall Suceava.
 

„Clubul Sportiv «Devencea» a primit autorizație de funcționare pe plan local din data de 6 mai 2008. Ideea conceperii unui astfel de format reprezintă o urmare a faptului că am fost sportiv de performanță ani de zile și, mai mult, am observat că în zona noastră nu existau cluburi specializate pe taebox și kickboxing, cel mai apropiat fiind la Iași. Intenționăm să diversificăm oferta clubului în cel mai scurt timp, prin urmare sportivii înscriși la «Devencea” vor avea posibilitatea să practice artele marțiale mixte”, a declarat Nicolae Moroșan. Deși artele marțiale reprezintă un sport dur pentru femei, antrenorul sucevean recomandă acest gen de activitate și reprezentantelor sexului frumos, pentru dobândirea disciplinei sportive și pentru respectul față de propria persoană, întrucât sportul înseamnă sănătate. Totodată, el a transmis faptul că înscrierea la clubul pe care îl conduce nu impune o limită de vârstă. „Nu lucrăm pe categorii de vârstă, pentru că în general în artele marțiale nu se ține cont de acest aspect. De regulă, asiaticii instruiesc copiii de la vârsta de cinci ani, sport care poate fi practicat și până la vârsta de 70 de ani. Cel mai mic cursant al meu are 10 ani, iar cel mai în vârstă are peste 40. Datorită faptului că artele marțiale solicită corpul foarte mult, regula de bază a clubului nostru impune ca antrenamentele să se țină de trei ori pe săptămână, cu pauză de o zi între ele”, a arătat Nicolae Moroșan. Înscrierile se fac la etajul Galleria Mall Suceava în zilele de luni, miercuri și vineri, de la ora 10.00 și de la ora 16.00. „Următoarea competiție la care intenționăm să participăm va avea loc la finalul lunii mai, la București, iar în luna iulie ne propunem să ajungem la Campionatul Mondial din Croația, acolo unde îmi doresc să merg cu patru dintre sportivii mei”, a arătat Moroșan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: