Hau !

Din vorbe, din declarații, mai ales în orașele mari, chestiunea câinilor comunitari (adică ai tuturor, însă ai nimănui) e ca și rezolvată. În mediul rural, e în curs de rezolvare: moare omul, omulețul, rupt de câini, după care se declanșează pretențiile de ordine și de lanț, plus vânătoarea aferentă. Dar iată că în acest context nebulos (punctat, ici-colo, de alte declarații și alte lătrături), ca și cum ar avea vreo noimă, vine știrea că oarece cercetători de la o școală de comerț de peste Ocean (unde câinii obișnuiesc a sta cuminți în lese și canise, la mâna unor oameni mai cumințiți decât pe la noi) au descoperit nu doar că patrupedele care dau din coadă alină suflețelele oamenilor la domicilii, ci și la slujbe.
 

L.D. CLEMENT

Iar de pe această poziție (zic ei, solid argumentată), îi invită pe oameni să și-i ia pe cei mai buni prieteni la birou, așa încât, cu ajutorul lor, oamenii să se scuture de stres precum cățeii se scutură de stropi, după ce s-au îmbăiat. Ar fi de crezut că cercetările continuă (dacă ar fi plătite din fonduri europene, s-ar continua la nesfârșit!), să se vadă și foloasele pe care le-ar trage agricultorii, sondorii, minerii etc. de pe urma cățeilor aduși în câmpul muncii, nu numai funcționarii. În ce ne privește, la câți căței neangajați avem, probabil că n-avem firme și amploaiați care să-i încapă și care să-i scarpine! Dar poate că ideea fi-va bună la ceva, că e campanie; iar dacă patrupedele (ca și până acum…) tot neglijate vor rămâne, urlatul la stele, mârâitul la dușmani sau guduratul în așteptarea unei grase răsplătiri tot vor fi bune la ceva. (H)au?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: