Și-a omorât mama

Serviciul de Ambulanță Vatra Dornei a sesizat poliția despre faptul că marți s-a deplasat la o intervenție, ca urmare a unui apel „SNUAU 112”, pe raza comunei Coșna, la familia Marianei Todașcă, de 51 de ani, pe care însă, la sosire, a găsit-o decedată în locuință. Asistenții de pe ambulanță au observat că femeia prezenta leziuni de violență la nivelul gâtului.
 

La fața locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Serviciului Investigații Criminale Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, iar, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în seara de 26.03.2012, în intervalul orar 22-23, în locuința comună, pe fondul consumului de alcool de către ambele părți, precum și al unor neînțelegeri mai vechi, Dan Bogdan Cristian, de 28 ani, a lovit-o de mai multe ori pe mama sa, Mariana Todașcă, cu picioarele și pumnii, proiectând-o, totodată, cu capul, pe un corp dur. În urma efectuării necropsiei, medicul legist a concluzionat preliminar faptul că moartea a fost violentă, survenind unui edem cerebral prin hematom subdural consecutiv unui TCC acut, închis, ce s-a putut produce prin cădere de la același nivel. Totodată, cadavrul prezenta echimoze și excoriații ce s-ar fi putut produce prin lovire cu pumnul și comprimare cu mâna, ce pot data din 26/27.03.2012. Față de suspectul Dan Bogdan Cristian s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore sub aspectul comiterii infracțiunii de „omor calificat”, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă. Ieri, tânărul a fost adus în cătușe, plin de remușcări, la instanță, care l-a introdus după gratii, pentru 29 de zile.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI