„Mulțumesc, în numele familiei mele, tuturor dascălilor care au contribuit la formarea fiului meu”

Numele meu este Ionela Grădinaru și sunt cadru didactic. În rândurile ce urmează, voi vorbi, însă, din punctul de vedere al părinților unui fost elev al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava. Acum 17 ani, când am hotărât, în urma unor „ședințe în familie”, ca fiul nostru, Cristian Grădinaru, să susțină examenul de admitere la Liceul de Informatică (actualmente C.N.I. „Spiru Haret”), am avut intenția să-l „ajutăm” să renunțe la pasiunea lui pentru chimie în favoarea unei altei pasiuni, și anume informatica.

 

Când a devenit elev al Liceului de Informatică, unii dintre colegii mei, sceptici, ne-au spus că am fost inconștienți atunci când am luat o astfel de hotărâre. După cum se exprimau ei, „crema” nu merge la acest liceu, ci la altele, mai bine cotate. Am aflat despre profesorii remarcabili de la Liceul de Informatică discutând cu alți părinți, care avuseseră copii acolo și fuseseră extrem de mulțumiți. În final, am constatat, cu bucurie și cu plăcere, că s-a spulberat un mit: „crema” poate merge la orice școală unde profesorii sunt valoroși, corecți, bine intenționați, iar elevii – pe măsura acestora. În cei patru ani, cât timp fiul nostru a fost elev al Liceului de Informatică, dar și înainte și după aceasta, elevii acestui liceu au avut nenumărate rezultate de excepție la olimpiadele naționale și internaționale. După anul 1999, am fost surprinși neplăcut să constatăm că, după plecarea domnului profesor Virginel Iordache și, apoi, a domnului profesor Constantin Rusu din funcția de director, a urmat un declin evident al liceului. Nu suntem însă în măsură să analizăm care au fost motivele. În anul 2010, domnul profesor Virginel Iordache a revenit la conducerea C.N.I. „Spiru Haret”. Am constatat că liceul a început să reintre pe făgașul normal și binecunoscut nouă: aspectul interior și exterior este înnoit, iar profesorii, aceiași profesori, și-au găsit liniștea și sunt în măsură să-și continue performant activitatea profesională. Revin și spun că fiul nostru a fost unul dintre numeroșii tineri care au beneficiat în acest liceu de competența unor profesori de excepție, de o atmosferă propice desfășurării unui învățământ de calitate, de baza materială necesară pentru activități din domeniul informaticii, al chimiei, al fizicii și nu numai. Chiar dacă nu am posibilitatea să-i întâlnesc prea des pe foștii profesori ai fiului meu, îi port veșnic în suflet, îi respect, îi admir, iar când trec prin fața Colegiului „Spiru Haret” am o lacrimă de tristețe pentru că fiul meu nu mai este în acea clădire, dar și alta, de bucurie, văzând cum acest liceu se ridică din nou, precum pasărea Phoenix, din propria-i cenușă. În acest moment aniversar al CNI „Spiru Haret”, le doresc colegilor mei, foștii profesori ai fiului meu, să aibă sănătate, putere, înțelepciune, iubire pentru meserie și elevi pe măsură, ca să poată trece prin perioada grea pe care cu toții o traversăm. Cred că nu întâmplător fostul Liceu de Informatică se numește acum CNI „Spiru Haret” și mai cred că întemeietorul învățământului românesc modern ar fi mândru de ceea ce întâmplă în această școală care-i poartă numele și, poate, de acolo, de undeva, spiritul său liber va ajuta dascălii de aici să-și continue și să-și ducă la bun sfârșit activitatea lor de apostolat. Mulțumesc, în numele familiei mele, tuturor dascălilor care au contribuit la formarea fiului meu, așa încât să ajungă ceea ce este astăzi. Așa încât rog să-mi fie iertată lipsa de modestie atunci când afirm că, datorită pregătirii de la Școala Generală Nr. 3, de la Școala Generală Nr. 1 și de la CNI „Spiru Haret”, fiul meu a obținut burse și a studiat la două universități americane, clasate între primele zece din SUA: Universitățile Cornell și Stanford. Gândurile mele se îndreaptă către doamna învățătoare Veronica Iacobescu de la Școala Generală Nr. 3, către doamna profesoară de chimie, Gabriela Mateiciuc, către toți colegii dumneaei, de la acea vreme, de la Școala Generală Nr. 1 și către domnii profesori de la Colegiul „Spiru Haret” – Constantin Rusu, Călin Oanea, George Vlad, Valeriu Lupu, Aurica Pintilie, Elena Axinte, Florin Tecuceanu. Domnul profesor Virginel Iordache, directorul liceului la aceea vreme, a știut să-și aprecieze elevii excepționali din acei ani. I-a ajutat din punct de vedere profesional, material și a avut înțelegere pentru problemele specifice vârstei și pentru activitățile din școală și din afara acesteia. „Suntem doar niște părinți care în acest mod au știut să mulțumească unor oameni, unor profesori de excepție” Am simțit mereu, deși merg rar în vizită la acest liceu, că, aici, orice elev și orice părinte a făcut și face parte în continuare dintr-o mare familie, binecuvântată cu dascăli de excepție. Acum, mă gândesc cu duioșie și cu nostalgie la clipele minunate când, în cancelaria școlii, ne bucuram simplu, printr-o îmbrățișare, printr-o strângere de mână, de succesele elevilor acestui liceu. Dacă profesorii tineri, nou veniți în liceu, cei care îi vor înlocui pe cei de ieri și de azi, vor avea aceeași atitudine profesională, personală, acest liceu va dăinui nu numai în inimile celor care i-au călcat deja pragul, dar și în ale celor care vor mai veni în continuare. Era necesar să scriem mai demult despre toate acestea. Rog să-mi fie iertată întârzierea. Ca părinți, nu am reușit să facem acest lucru din cauza durerii pricinuite de plecarea atât de departe a fiului nostru. Așa am perceput noi, atunci, realitatea. Pe noi, rememorarea unor amintiri atât de frumoase ne întoarce în timp și apoi ne readuce în prezent. Acum ne-am detașat de multe amintiri din anii în care noi, părinții, am preferat să plângem singuri, aici, dar fiul nostru să nu plângă cu noi în țară, ci să aibă, într-un alt loc, un prezent și un viitor mai bun decât noi. Acum, după mai bine de zece ani, reușim să vorbim, să rememorăm toate amintirile de atunci. Câteva, dar foarte puține, le-am cuprins în aceste rânduri. Din punctul nostru de vedere, ca părinți, ceea ce am scris aici referitor la CNI „Spiru Haret” și la dascălii săi reprezintă o picătură în ocean față de meritele acestora. Tot ce am scris poate fi privit de unii ca fiind prea sentimental, dar, în fond, suntem doar niște părinți care în acest mod au știut să mulțumească unor oameni, unor profesori de excepție. Sigur, după noi, vor rămâne amintirile frumoase, recunoștința, faptele. Iată de ce, tot din recunoștință, din prețuire și din prietenie, doresc să menționez o persoană „vinovată” de trezirea acestei pasiuni pentru chimie a fiului nostru. Este vorba despre doamna profesoară Dana Capbun, în prezent, profesor de chimie la C.N. „Petru Rareș” Suceava, care i-a împrumutat fiului nostru o carte cu experimente de chimie atunci când acesta era la începutul clasei a V-a. Considerăm că acest moment a fost „scânteia” pasiunii sale pentru chimie. Scrisoare din SUA către Colegiul de Informatică Nu știu dacă îmi mai este îngăduit, dar rog să-mi fie permis să public o scrisoare pe care domnul profesor de fizică Rusu Constantin, în calitate de profesor al CNI „Spiru Haret”, a primit-o de la prestigioasa Universitate Cornell din SUA atunci când fostul său elev, Cristian Grădinaru, a studiat acolo. Lectura acestui text nu are nevoie de comentarii, concluziile curgând singure. Iată scrisoarea, în traducere: „Dragă domnule Rusu, După cum poate știți, un fost elev de-al dumneavoastră, Cristian Grădinaru, este în prezent student la Universitatea Cornell și a fost ales aici ca bursier într-o activitate principală de cercetare. Este o înaltă distincție, de vreme ce numai 75 din aproape 3000 de studenți candidați au fost selectați pentru acest program. Tocmai am aflat influența enormă pe care ați exercitat-o asupra educației lui Cristian. Dar să amintim drept exemplu cuvintele studentului: «Profesorul meu a fost deosebit. M-a ajutat să-mi înțeleg propriul stil de muncă și propriile capacități în așa fel încât să dau tot ce am mai bun în clasă și în altă parte. Mi-a descoperit potențialul și a avut încredere în mine. Cel mai mult, el posedă o metodă de a-și realiza predarea disciplinei sale într-o manieră vie, animată, pe care n-o voi uita niciodată și nu voi înceta s-o apreciez”». Toți studenții din programul nostru împărtășesc povești asemănătoare despre profesorii care i-au format. …Suntem siguri că vă veți bucura să știți că ați contribuit atât de mult în formarea unui student eminent, sper că veți încuraja și alți elevi să vină la noi. Toți elevii care doresc să candideze la universitatea noastră au șanse mari de a face parte din programul despre care v-am vorbit”. Vă mulțumim pentru răbdarea de a citi aceste gânduri, IONELA și VICTOR GRĂDINARU