Numărul copiilor lăsați în grija altora de părinții plecați la muncă în străinătate se apropie de 10.000 !

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava are în evidență 9.202 copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
 

Așa reliefează o informare a instituției, conform căreia aceștia provin din 6.334 de familii, 3.004 minori fiind părăsiți temporar atât de mamă, cât și de tată. Încă 5.403 de copii au doar unul dintre părinți dus la muncă peste granițe, în timp ce 795 de micuți au rămas singuri acasă după ce părintele unic susținător a găsit de cuviință să câștige în țările Uniunii Europene. Aflăm că unii dintre copii au fost lăsați în grija rudelor de până la gradul IV, iar pentru alții sunt instituite măsuri de protecție socială. Pe de altă parte, nu este de neglijat faptul că mai mulți minori se află sub supravegherea vecinilor sau a cunoștințelor apropiate. În acest context, DGASDC informează că a inițiat mai multe acțiuni care i-au avut ca țintă pe minorii aflați în una dintre aceste situații. Echipele mobile ale direcției au susținut cu servicii de specialitate 159 de minori din comunitate, oferindu-le consiliere psihologică și juridică. Instituția are încheiat și un parteneriat cu Organizația “Salvați Copiii”, Filiala Suceava, având ca scop stabilirea responsabilităților partenerilor în vederea implementării proiectului „Creștem împreună”, destinat copiilor cu părinți care muncesc în Vest. Totodată, aflăm că „Salvați Copiii” și-a propus să informeze asupra mecanismelor de protecție și să contribuie la creșterea capacității instituțiilor guvernamentale de a oferi îngrijire pentru minorii abandonați pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI