Floarea, o rugăciune mută

În 2009, pe la sfârșitul lui Florar, ilustrul Gheorghe Zamfir a susținut la Suceava, pe barba Clubului filantropic „Rotary”, un concert de pomină. La sfârșit, cu nesfârșită bunătate, a dăruit ziarului nostru un interviu. Mărturisesc că m-am simțit de-a binelea pe-un picior de rai. Pardon… nai ! Până să-l vedeți/revedeți, peste câteva zile, în volumul meu „Cioban la stele”, avanpremieră, vă îmbii cu câte cevașilea dupe acolo. Iată…

 

Mulți spun că suntem mici O țară mică și-un popor mic. Dar, străbătând-o în lung și-n lat, ne dăm seama că nu este chiar așa. Că sunt de mâncat multe pâini ca s-o străbați de la Suceava la Timișoara, de la București la Satu Mare, de la Careii mari sau mici la Constanța, de la București la Baia Mare, în acest lung și-n acest lat sunt multe care s-au întâmplat în mii și mii de ani de istorie și nu este chiar atât de mică această țară și acest popor nu este atât de mic. Nu vrem să credem că am fi vrut o țară cât America sau lungă cât Chile, câteva mii de kilometri, sau lată cât Rusia, iar câteva mii de kilometri, sau cât Canada, care măsoară patru mii-cinci mii de kilometri între Saint Jones și Vancouver. Vreau să cred că țara noastră ne este suficientă și că avem pământ destul să ne hrănim și să fim uniți în credință, pentru că unirea în credință este unirea în toate… Un crin, un cartof, un morcov… Din nimic se poate face totul și din totul se poate face nimic. Deci, totul poate să devină scrum și scrumul poate să devină – să se transforme într-o floare. Parfumată! Pui într-un metru pătrat într-o grădină un trandafir, o garoafă, o lalea, o crizantemă, un crin, un cartof, un morcov, o roșie, semeni o sfeclă, o salată, un păstârnac, un pepene roșu, o sămânță de pepene galben, o sămânță de dovleac, un mărar, un pătrunjel și-un leuștean. Și fiecare iese din același pământ, hrănit cu același bălegar (care credem că este un deșeu ordinar!), fiecare iese cu parfumul său. Fiecare floare are forma ei, are culoarea ei extraordinară, are mesajul, are explozia ei – într-un minut, într-o zi, într-o clipă dată de Dumnezeu! –, și fiecare îți aduce partea ei de bucurie și de satisfacție, nu!? Floarea te îmbată cu parfumul ei, fiecare c-un parfum diferit, și leguma te hrănește. Floarea, ca rugă Cine a pus în pepene dulceața, cine-a pus parfumul în crizantemă și-n crin, cine-cine a pus gustul în leuștean, pătrunjel, păstârnac și-n salată, și-n ridiche sau sfeclă?! Cine le-a pus?! E același pământ, aceeași substanță chimică, acolo este: la rădăcină! Aceste lucruri trebuie să ne facă să reflectăm, să gândim adânc. De unde vii și cine te-a adus?! – …mutând planurile și-n sfera umanului! – Exact! Ne uităm la diferențele de culoare a pielii, limbă și de felul în care fiecare gândește și se roagă la ceva. Or, unul nu se roagă la nimic, altul se roagă la un copac, unul se roagă la o floare, altul se roagă în fața unui animal pe care îl consideră ca și sfânt! Nu pot să spun că un animal, chiar și cel feroce, nu are o parte din Creație! Chiar mă gândeam la cei doi cățeluși, uitându-mă în ochii lor. Și mă uit la cei pe care-i am acuma și încerc să-nțeleg care este filozofia acestei existențe și apariții. De multe ori îi spun fetiței-cățelușe: „De unde vii și cine te-a adus? Din ce sfere, cosmice, ai venit tu? Și cine te-a trimis aici?! Ca să fii lângă mine și să-mi îndulcești existența?“ Omuleți & șoricei Mă uit la aurolaci, la boschetari, la unii oameni care-au ajuns la un grad mult dedesubtul unui animal, dresat sau… Dumneavoastră credeți că vaca nu are inteligență?! Nu știe ea, eu mă uit, când mă duc spre Găești, spre locurile mele natale (unde-mi fac o casă), și traversez niște comune pe acolo; vin vacile la păscut, dar ele vin pentru băutura și odihna de după-amiază; deci, ele se duc să se adape, acasă, să se odihnească o oră, după care iar se duc la pășunat și se-ntorc acasă la asfințitul soarelui. Păi, din toată turma (cireada) aia de zeci și sute de vaci care traversează comuna, că dacă treci cu mașina trebuie să te oprești, ca să treacă Doamna sau Domnișoara Văcuță, fiecare se oprește în fața curții ei. De unde știe ea care-i curtea ei? De unde?! Ce-ce este în capul și-n mintea ei? Și casa popii… – Și berzele, cocostârcii care desantează exact pe casa popii! – De unde știe barza cum să-și găsească cuibul la mii și mii de kilometri?! De unde știu rândunelele care sunt sub streșina casei respective, la țara, comuna, satul, orașul ș.a.m.d., unde și-au pus cuibul anul trecut?! bine, există și spirite în natură, care ghidează, care au vibrații, pe bază de sunet, pe bază de distanțe… Au și ele partea lor de inteligență… Nu vă mai spun că păsările conversează în mod curent între ele…