Dacă în anul precedent înotătorii de la CSȘ 3 Suceava s-au bucurat că au ajuns în primii 20, în acest sezon competițional ei s-au situat la final în primii opt, câțiva dintre ei fiind la mai puțin de o secundă de medalie. Cea mai bună clasare dintre cei șase sportivi cu care CSȘ 3 Suceava a participat la campionatele naționale de natație a avut-o Călin Stafie, care s-a clasat pe locul V în proba de 100 de metri spate, la categoria 11 ani. De remarcat faptul că timpul celui care s-a clasat pe locul I a fost mai bun cu doar o secundă decât cel al suceveanului. Foarte bine s-a descurcat și Ștefan Catargiu care s-a clasat al șaselea în proba de 50 de metri liber la categoria 11 ani, doar două zecimi despărțin-du-l de locul III. La feminin, cei mai buni timpi au fost realizați de Antonia Nițu, la categoria 10 ani, ea clasându-se în primii opt în probele de 50 de metri bras și în cea de 100 metri liber. De remarcat că Antonia Nițu a egalat recordul Sucevei în proba de 100 metri liber, record deținut de Loredana Scutaru. „Sunt mulțumit de modul în care s-au comportat sportivii noștri, dar totuși îmi pare rău că niciunul dintre ei nu a avut șansa să urce pe podiumul de premiere, deși au fost foarte aproape. Oricum, progresul realizat față de anul precedent este unul uimitor și sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară. La sfârșitul săptămânii, CSȘ 3 Suceava va participa cu o echipă consistentă la «Cupa Ema» de la Bistrița, competiție prilejuită de deschiderea bazinului olimpic din localitate. Copiii noștri se află în vârf de formă competițională și sper ca ei să realizeze performanțe remarcabile”, a declarat profesorul Cezar Moscaliuc.
Natație, campionatele naționale pentru copii
Bazinul olimpic din Reșița a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, finalele campionatelor naționale de natație pentru copii de 10-11 ani. La competiție au participat peste 250 de copii din toată țara.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii