Duios Anastasia trecea…

Zău că tare ne-a mai plăcut, pe bunee! Cum ce?! Un articolaș splendid care are menirea să deschidă ochii. Somnolenților! Somnolenți din toate țările și depărtările: U-NI-ȚI-VĂĂ! O țâră de răbdare și ascultați-l pe Iulian Năstase. Că… poate veți băga ceva undeva. La tărtăcuță, ăă!, la… corazon. Ochi și urechiușe, ficat și pancreas! Îi dăm drumu’…

 

Viața trece pe lângă noi. Pardon, pe lângă boi… Obișnuiam să fim prin viață trecători. Asemenea turiștilor, admiram frumusețea înconjurătoare, oprindu-ne pentru câte o clipă întru savurarea unui moment deosebit. Acum, mm… Acum alergăm, suntem prinși în vârtejul urgențelor: acasă, la serviciu, la cumpărături, oriunde am fi. Avem doar responsabilități, nu mai avem… Nu mai avem plăceri Viața personală se strecoară timidă printre termene limită. Suntem implicați doar în proiecte majore, monitorizate permanent. Ne culcăm cu grafice și baze de date. Excel în minte, visăm structuri de portofolii și ne trezim în grabă cu o mână pe laptop pentru ultima ajustare în prezentarea Powerpoint. Avem șansa unică de a ne abandona în slujba unor companii multinaționale, de a colecționa cât mai multe ore suplimentare neplătite, de a ne pierde individualitatea prin identificarea cu așa-zisa cultură organizațională. S-a format o modă de a pune cariera pe primul plan, iar cei concentrați către viețile personale sunt priviți cu un aer suspect, considerați ca neavând suficientă ambiție. Însă după câțiva ani de alergătură nebunească și agoniseală de care nu ai timp să te bucuri, vine momentul reevaluării priorităților. Bineînțeles, pentru cei care mai pot deschide… ochii. De aici derivă, probabil, și drăcia cu anul sabatic, debitată tot de corporatiști cablați fără șansă de evadare din rețea. Doar un alt mod de amăgire, întrucât puțini sunt cei care ajung să-și permită ruptura de sistem, ieșirea din cotidian în peisajele euforice a destinațiilor turistice de top. Și când te gândești că fiecare zi este încărcată de poezie la orice pas… Fiecare zi… Tot ce trebuie este doar să te lași îmbrățișat de minunile care te înconjoară, să-ți acorzi timpul necesar… Andrei Pleșu, când întâlnea un maidanez zăcând în mijlocul drumului, bucurându-se de căldura soarelui, zicea: Aș vrea să am îndrăzneala, libertatea interioară, inteligența de a mă întinde lângă el și de a mă sustrage, astfel, împrejurărilor curente, vremurilor, asfixiei lumești. No comment d. b.