Poate fi demis din poliție

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul șef Nicușor Todiruț, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că ancheta Consiliului de disciplină din cadrul IPJ Suceava în cazul șefului Poliției Fălticeni, care a fost prins conducând băut, va fi făcută după revenirea acestuia din concediul medical. Potrivit lui Todiruț, șeful Poliției Fălticeni riscă sancțiuni de la mustrare scrisă până la demiterea din poliție.
 

Șeful Poliției municipiului Fălticeni, comisar-șef Constantin Gagiu, este cercetat penal de Parchetul Curții de Apel Suceava, după ce a fost prins băut la volanul autoturismului său. Potrivit Parchetului Curții de Apel Suceava, în noaptea de 28 spre 29 octombrie comisarul-șef Constantin Gagiu a fost depistat în trafic, în municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Conform buletinului de analiză toxicologie-alcoolemie emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava, acesta avea o alcoolemie de 2,10 la mie la prima recoltare și de 1,95 la mie la a doua recoltare. Șeful Poliției Fălticeni este cercetat pentru “conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI