După sediul Primăriei, Bogdăneștiul inaugurează în acest an și sistemul de alimentare cu apă

La Bogdănești a fost dat în folosință, joi, sistemul de alimentare cu apă al comunei. Potrivit primarului localității sucevene, Traian Rogojină, investiția de 3,2 milioane de lei, de care vor beneficia 3.200 de locuitori, a fost realizată din fonduri guvernamentale. Edilul comunei a mai precizat că s-au realizat 18 kilometri de rețea, sursa supraterană, rezervor tampon și rezervor de înmagazinare. Prezent la Bogdănești, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat mai multe investiții și lucrări în desfășurare.
 

“Alimentarea cu apă este a doua mare investiție realizată la Bogdănești în acest an. Zona Fălticeni a devenit prioritate de grad zero, acest lucru fiind tot mai vizibil prin investițiile realizate și prin proiectele aflate în derulare”, a subliniat șeful administrației județene, care l-a felicitat pe primarul localității. La inaugurarea sistemului de alimentare cu apă din comuna Bogdănești au fost prezenți și primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, și cel al comunei Baia, Mihail Cîrlan. Amintim că prima investiție majoră din acest an la Bogdănești, care s-a ridicat la 5,5 miliarde de lei vechi, a fost modernizarea și reabilitarea sediului Primăriei din localitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI