CS Universitatea Suceava, la momentul „veșnicului” derbi moldovean cu Știința Bacău

> Mâine, de la ora 13.00, în sala LPS, se vor întâlni CSU Suceava și Știința Bacău
Una dintre cele mai interesante partide ale acestui sezon competițional pentru CS Universitatea Suceava se va disputa mâine de la ora 13.00 în sala LPS, acolo unde va veni ocupanta locului II în clasament, vechea rivală, Știința Bacău.
 

Gazdele se pare că vor fi mai mult decât majoritare în tribune în condițiile în care oaspeții nu au primit bilete, pentru că nu le-au solicitat în timp regulamentar. „În anii trecuți am primit solicitări ale băcăuanilor și ne-am străduit să ne descurcăm. Anul acesta nu s-a întâmplat același lucru. Cine are bilet de intrare, mai sunt 10-15 bilete, va putea viziona partida CSU Suceava – Știința Bacău. În altă ordine de idei, pentru dubla din șaisprezecimile Cupei Challenge cu israelienii de la Bnei Hertzeliya, pachetul de bilete pentru partidele din 26 și 27 noiembrie va costa 30 de lei. Prioritate la achiziționare, care va începe de săptămâna viitoare, vor avea abonații, ceilalți urmând să primească bilete în continuare” a declarat directorul de marketing al CSU Suceava, Bogdan Bulină. CS Universitatea Suceava a avut un debut relativ bun de sezon competițional, în care a încercat să suplinească plecările importante din lot. Totuși, sucevenii au făcut două egaluri în două partide pe care meritau să le câștige. Aceste remize se pot recupera doar în condițiile în care se poate scoate un rezultat bun în disputa cu formațiile „grele” aflate pe primele locuri ale clasamentului. Un astfel de meci are de jucat CSU Suceava sâmbătă, de la 13.00, în sala LPS, acolo unde va veni o echipă „complicată”, Știința Bacău. „Întotdeauna meciurile cu băcăuanii au fost aprig disputate și deosebit de dificile. Orgoliile sunt mari în aceste partide și de obicei, cei care au fost gazde și-au luat „partea leului”. Sperăm să mergem pe aceeași linie, chiar dacă nu avem o echipă la fel de tare ca în anii trecuți. Sunt absolut convins că printr-o mobilizare exemplară și un joc în viteză avem șansa să ne trecem în cont cele două puncte puse în joc”, a declarat extrema dreaptă a echipei CSU Suceava, Răzvan Gavriloaia. „Știința Bacău este o echipă bună care s-a întărit serios în acest an. Plusul lor îl reprezintă jucătorii cu mare experiență ca Sandu Iacob, Laufceac sau Bogdan Voina. Nouă nu ne rămâne decât să ne concentrăm pe joc și să contracarăm atuurile lor prin dăruire. Este momentul ca tinerii jucători care vin din urmă să dea măsura talentului lor. Avem nevoie de suporterii noștri, care au cam lipsit la ultimele jocuri, pentru că știm că putem învinge”, a afirmat portarul Iulian Andrei. „Totdeauna am avut meciuri încrâncenate cu cei de la Știința Bacău. Noi sperăm ca la finele disputei de sâmbătă să fim cei care sunt bucuroși și se felicită. Dacă publicul va fi alături de noi, avem o șansă să câștigăm și ne creăm un moral bun pentru partidele dificile cu Poli Timișoara și HCM Constanța”, a fost de părere interul stânga al CSU Suceava, Mădălin Țuțu.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI