Parcul va fi înființat contra sumei de circa 492.700 de lei. „Este vorba despre firma care a modernizat parcul central din municipiu, unde cred că a făcut o lucrare bună. Pe lângă lucrările propriu-zise, ne dorim ca în preajmă să înființăm și o zonă pietonală. Astfel, la sfârșit de săptămână, să putem închide circulația pe porțiunea care face legătura între Calea Burdujeni și strada Gheorghe Doja, în așa fel încât și cetățenii din cartierul Burdujeni să aibă o zonă a lor de promenadă”, relevă primarul. Durata de realizare a investiției este de 5 luni, însă, din cauză că vine iarna, lucrările vor fi prelungite și în anul 2012. Parcul va fi înființat pe o porțiune de teren din apropierea zonei „Moldova”, suprafață preluată de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”. Pe respectiva parcelă vor fi amenajate alei pietonale și spații verzi, va fi montat mobilier urban și va fi introdus iluminatul public. De asemenea, vor fi construite o fântână arteziană și un loc de joacă pentru copii. Toate acestea vor fi împrejmuite de arbuști cu rol de delimitare. Parcul se va întinde pe suprafața de 5 ari și va costa peste 100.000 de euro. Ion Lungu consideră că suma nu este prea mare, având în vedere că acea parte a orașului este deficitară la capitolul spații verzi și că, pe deasupra, parcul va avea o fântână arteziană și un loc de joacă pentru micuții din cartier. În Burdujeni locuiește 40% din populația municipiului Suceava.
Câștigătoarea licitației pentru amenajarea noii minizone de agrement din cartierul Burdujeni este firma Garden Center Grup București, care a surclasat la licitație alți doi competitori.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii