Dacă nu vine rectificativul salvator

Majoritatea spitalelor mai au bani doar până la jumătatea lui noiembrie

Majoritatea spitalelor din județ mai au bani numai pentru luna octombrie și parțial pentru noiembrie, iar rectificativul așteptat de ele, pentru a putea încheia anul cu bine, întârzie să apară. „Pe octombrie suntem acoperiți și mai avem bani și pentru o parte din noiembrie”, ne-a declarat ieri directorul Spitalului Municipal Câmpulung, Eugen Ciosnar, care a adăugat că banii care revin spitalului prin contractul cu CAS „ar fi suficienți până la sfârșitul anului”, cu condiția să fie respectate până la final prevederile contractuale. Aceeași situație este și la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, directorul Tiberiu Rotaru declarându-ne că, deocamdată, banii ajung, dar situația va deveni critică dacă bugetul nu se ajustează pozitiv prin rectificativul mult așteptat.
 

Spitalul Municipal Fălticeni este la zi cu aprovizionarea pentru toamnă-iarnă, cu lemne și cu legume, fructe. În ce privește salariile personalului, previziunile pentru noiembrie și decembrie sunt neclare, spune directorul Mircea Lupu. „Suntem aprovizionați pentru iarnă, începând de la zarzavat până la mere, avem lemne, dar nu știu ce se va întâmpla mai departe în noiembrie și decembrie, dar până atunci suntem în regulă”. Fălticeni: 20 de milioane așteaptă să fie folosite pentru spitalul nou La Fălticeni, directorul Lupu mai are o problemă: nu poate folosi cele 20 milioane lei alocate de Ministerul Sănătății pentru continuarea lucrărilor la noul spital, fiindcă licitația organizată încă din februarie este contestată și nu se pot începe lucrările. Reamintim că pentru investiția la noul spital din Fălticeni Guvernul a alocat prin bugetul pe 2011 suma de 20 de milioane de lei, care trebuie cheltuită până la finalul acestui an, altfel va trebui returnată. Lucrările ar fi trebuit să înceapă în această toamnă, dar firma câștigătoare a licitației a fost contestată de vreo trei ori până acum de unul din cei 7 participanți la licitație. Este de sperat că acesta nu reprezintă… Guvernul, care își poate recupera astfel banii… Revenind la banii spitalelor pe ultima perioadă din an, deocamdată directorii spitalelor menționate mai sus n-au fost nevoiți să ia măsuri de reducere a unor cheltuieli pentru a se încadra în buget. Conform categoriilor în care au fost încadrate și a contractelor semnate cu CAS, toate ar avea bani suficienți pentru a încheia anul cu bine, cu condiția ca prevederile respective să fie respectate și să mai primească bani pe ultimele luni din an. „Dacă ne-ar da bani ca și până acum, bugetul pe anul acesta ar fi cu 10-15% mai mare față de anul trecut”, ne-a spus Tiberiu Rotaru. „Contractul e suficient, numai să fie bani și să fie respectate prevederile contractuale”, a precizat și directorul Ciosnar. Spitalele municipale Câmpulung și Fălticeni au fost încadrate de minister la categoria a IV-a, Spitalul de Psihiatrie Siret fiind încadrat la categoria a V-a.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: