Arta de a mânca la kakao…

Pentru că tocmai sosi el sezonul și pentru că mustește de farmec și zglobii învățăminte, dați-mi voie – dați-mi voie, încă o dată să vă propun spre delectare (că tot se numește ea rubrica… cum se numește!) o… bucățică bună de poveste ce face toate paralele.

 

Parol ! Uită-te în aval. Un cuvânt de mulțumire și prietenilor culturii din Siret (pornind de la notabilitățile loco – vornicul Popoiu și freneticul Aniuk), ce, vineri și sâmbătă, au oferit onor băștinașilor niște momente culturale de toată lauda. Și unde, printre altele și printre alții (I.T. Lazăr, Emil Ianuș, gen. Viorel Onica, musafirii de top… ), textul de mai la vale, poznaș și full de delicii, a fost întâmpinat, de departe, cu tot entuziasmul. Să vedem… Odată… … într-o țară îndepărtată, a trăit o vrabie tânără foarte rebelă. Când a venit sfârșitul toamnei și celelalte păsări au decis să plece spre țările calde, vrabia s-a hotărât să nu plece cu ele. După câteva zile – te uită și-afară, amice ! – și-a făcut apariția gerul și vrabia a început să zboare spre sud, dar, după ce s-a înălțat în văzduh, gerul a devenit atât de puternic, încât i-au înghețat aripile și a căzut într-o fermă. O vacă tocmai trecu pe acolo și făcu o balegă peste vrăbiuță. Vrabia s-a gândit că acesta îi este sfârșitul și va muri sufocată, dar căldura emanată de balegă a încălzit-o și a readus-o la viață. Astfel, călduță și fericită, păsărica (spusei bine ?!) a început să cânte. O mâță, auzind aceste minunate sunete, a ajuns lângă balegă, a înlăturat-o și a… păpat vrăbiutzaa ! Cele 3 morale (la astă povestioară) Unu: nu oricine se ușurează pe tine e dușmanul tău. Doi: dacă cineva te scoate din kăkat nu înseamnă că acela e și prietenul tău. Trei: dacă ești fericit și te simți bine când șezi în… rahat, măcar ține-ți gura închisă ! De ce (ne) dăm mâna… Răspunde, azi, uriașul filosof iber Ortega y Gasset, poate i-ai citit, prietene cetitoriu, Revolta maselor, lucrare tradusă și-n românește, un best seller în chestiune, operă de mare succes… Căci spune amicul: Una din trăsăturile vieții primitive era lipsa siguranței personale. Apropierea a două persoane era întotdeauna primejdioasă, fiindcă toată lumea umbla înarmată. Era nevoie, prin urmare, să te asiguri: apropierea prin intermediul unor norme și ceremonii din care să reiasă că s-a renunțat la folosirea armelor și că mâna nu va apuca brusc o armă ascunsă. În acest scop, cel mai bun lucru este ca fiecare să apuce mâna celuilalt, mâna cu care se ucide mai ușor, care, de obicei, este mâna dreaptă. Aceasta este originea și eficiența salutului cu strângere de mână, care astăzi, izolat de acel mod de viață, este de neînțeles și, prin urmare, un reziduu. Trăim și viermuim… Da, chiar așa. Trăim și viermuim, viermuim și trăim. C-așa și țipurea la nunta me un uncheș: Da’ îmi plăcea prea mult jivina. Mă făcea de-mi săreau ochii din găvane. Bătrânețe… Bătrânețe, bătrânețe. Așa că, amice, când o tai ostenit, noaptea, la somn, bagi cornu’ în pernă ș-o apuci să te desfeți în adormire, n-ar fi rău să recapitulezi cam cum ți-ai petrecut ziua, cam câte din cele pe care ți le voi înșira mai la vale avură niscai treabă cu tine. Aud ?! Câte ?! Îngână dupe minee… – dragostea – bucuria – pacea – îndelunga răbdare – bunătatea – facerea de bine – credincioșia, înduhovnicirea… – blândețea – stăpânirea de sine… De-alde astea… Auz ?! Tu te-ntreabă și socoate… Și rămâi ! Somn facil ! Dumi Brad