Numai că plătesc și cei care ies de pe strada „Luceafărului” de la capătul căreia până la intersecția cu bulevardul George Enescu nu sunt decât 30 de metri. Tinerii polițiști de la Rutieră nici nu vor să audă de „riverani”, de alte argumente mai mult sau mai puțin logice. Ei amendează și, la urma-urmei, asta le și este meseria. Condamnabil este cel care a luat decizia de a impune sensul unic pe „Zorilor”, fără a lua în seamă starea execrabilă a străzii „Scurte”, prin care se iese în bulevardul paralel, „1 Mai”. Așadar, dacă cineva care iese de pe „Luceafărului” vrea să coboare în Șcheia este obligat să facă la dreapta pe „Zorilor” și apoi tot la dreapta pe „1 Mai” și încă o dată la dreapta pe „Calea Obcinilor”… Legea-i lege și chiar de-ți place… stânga faci, de obligație, la dreapta. Numai că cele câteva sute de metri distanță între strada ce duce către Piața Mică și bulevardul „1 Mai” sunt de neparcurs. În primul rând din cauza aglomerației create de intrarea la Spitalul Județean. În al doilea rând, din cauza stării speciale pe care o creează circulația ambulanțelor care ies din Stația de Salvare. În al treilea rând din cauza dificultății de a trece una pe lângă alta a mașinilor care vin din sensuri opuse în dreptul parcării căminului studențesc, mașinile parcate acolo îngustând până la dimensiunea unui singur sens strada „Scurtă”. Este zona în care se schimbă cele mai multe și mai acute amabilități. A doua este zona în care se intră/se iese din curtea Spitalului Județean. A treia este cea cu mașini parcate de-o parte și de alta a străzii în perimetrul celor două direcții de sănătate. În sfârșit, a patra este zonă de monolog aprins pentru cel de la volan, strada fiind vălurită atât de consistent încât plângi o dată cu bucșele mașinii tale. Capacul îl pune semaforul din intersecție, care funcționează „scurt”, ca și strada în capătul căreia a fost plantat… Pentru că nu-ți asumi calvarul acesta și îndrăznești să faci (tot) scurt (30 de metri) și numai de două ori stânga, te trezești cu amendă. Legea-i lege. Dar, Doamne iartă-mă, nu puteau decidenții instala acolo sensul unic după ce eliminau toate locurile înguste de pe acest culoar de circulație scurt, e drept, dar copleșitor de bogat în tot felul de piedici și capcane pentru circulație?!…
Legea mai presus de orice, iată o afirmație cu care este greu să nu fii de acord. Este și motivul întemeiat pentru care, uneori și după un program doar de ele știut, echipaje de poliție rutieră se pitesc la intrarea dinspre bulevardul „George Enescu” pe strada „Zorilor” și așteaptă șmecherii care nu respectă sensul unic stabilit pentru „Zorilor”. Semnele de circulație sunt clare, astfel că cei prinși circulând împotriva sensului stabilit n-au ce face: plătesc.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii